Vladimir Putin, invitat de onoare la ziua de naştere a fostului cancelar german, Gerhardt Schroeder

Vladimir Putin, invitat de onoare la ziua de naştere a fostului cancelar german, Gerhardt Schroeder

Petrecerea pentru Schroeder a fost organizată de compania Nord Stream AG, operator de conducte controlat de gigantul rus OAO Gazprom, unde este angajat fostul lider german.

„A fost o recepţie privată în St. Petersburg, iar domnul Putin a venit în cursul serii şi a ţinut un mic discurs în cinstea sărbătoritului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Nord Stream, Ulrich Lissek, care a refuzat să detalieze conţinutul discursului preşedintele rus.

Întâlnirea dintre fostul cancelar şi liderul de la Kremlin a fost dezvăltuită de cotidianul local, Fontanka, care a publicat poze cu Schroeder îmbrăţisându-l pe Putin la sosirea acestuia din urmă.

Gerhardt Schroeder, un apropiat al preşedintelui Rusiei, a devenit preşedinte al consiliului de administraţie al Nord Stream în 2006, după ce a fost înfrânt în alegerile germane de Angela Merkel.

FOTO Gerhardt Schroeder, în aşteptarea prietenului său, Vladimir Putin

Relaţia strânsă dintre Schroeder şi Putin evidenţiază diviziunile din Germania, referitoare la politica dură a cancelarului Merkel faţă de Kremlin. Atât Schroeder, cât şi fostul cancelar Helmut Schmidt, ambii social-democraţi, au criticat în repetate rânduri modul în care Occidentul gestionează criza din Ucraina şi acuzaţiile la adresa lui Vladimir Putin.

Un oficial al guvernului german a declarat că „domnul Schroeder a părăsit lumea politică şi nu reprezintă în niciun fel administraţia germană“.

La ziua de naştere a lui Gerhardt Schroeder a participat şi guvernatorul landului german Mecklenburg - Pomerania Inferioară, Erwin Sellering , precum şi CEO-ul Gazprom, Alexei Miller. Sellering va organiza în septembrie o zi dedicată Rusiei, pe teritoriul landului pe care îl administrează.

Criticat pentru intenţia sa de a merge la St. Petersburg, Sellering a declarat înainte de plecare că „trebuie să menţinem canalele de comunicare deschise, mai ales în vremuri dificile“.

„Scopul meu este să întăresc legăturile economice pentru statul nostru. Mecklenburg - Pomerania Inferioară are în mod tradiţional relaţii economice foarte strânse cu Federaţia Rusă. Vrem să le dezvoltăm în următorii ani“, a mai spus guvernatorul landului german.

Gerhard Schröder a fost cancelarul social-democrat al Germaniei în perioada 1998-2005. În prezent, el conduce comitetul acţionarilor North Stream AG, societatea care deţine controlul asupra gazoductului cu acelaşi nume, care distribuie gaze naturale ruseşti prin Marea Baltică.

El a fost numit în această funcţie de către gigantul rusesc Gazprom, care deţine un pachet majoritar în proiect, demarat în 2005 şi care a început să transporte gaze în 2011.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…