Google anunță că pentru prima oară are mai multe căutări pe telefonul mobil decât pe calculator

Google a anunțat că, pentru prima oară, peste 50% din căutările efectuate pe motorul său de căutare au fost realizate pe telefonul mobil, depășindu-le pe cele de pe calculator. Prin urmare, telefoanele mobile au devenit instrumentele cel mai des utilizate pentru căutări pe Google, relatează vineri 20minutes.ch.

La conferința Code/Mobile, organizată joi de site-ul de specialitate Re/code, Amit Singhal, șeful departamentului de cercetare de la Google, a anunțat că motorul de căutare a trecut prima oară un prag simbolic în cursul acestei veri: Google, care prelucrează 100 de miliarde de căutări pe zi, primește acum mai multe de pe aplicațiile mobile decât de pe calculatoare, scrie Wall Street Journal. Evaluarea nu ia în considerare majoritatea tabletelor, Singhal evocând doar aparatele cu ecrane sub 6 inch.

Căutările de pe telefoanele mobile le depășiseră pe cele de pe desktop încă din luna mai, după cum a anunțat Google, dar numai în zece țări, printre care Statele Unite și Japonia. Acest lucru este valabila cum la nivel mondial, încheie 20minutes.ch .

AGERPRES/ (AS — editor: Lelia Bretan)


populare
astăzi

1 „Campion la cheltuieli, Sorin Grindeanu” / Scandalul Nordis: Păgubiții denunță tergiversări în justiție și acuză politicieni, inclusiv președintele PSD,…

2 VIDEO Încă un lot din autostrada Sibiu-Pitești este gata, însă doar în toamnă se va deschide circulației

3 Luptătorul MMA George Radu a murit înecat în Germania. Presimțirea pe care a a avut-o înainte de tragedie: „Poate mor pe aici, departe de casă”

4 Lovitură de teatru / Soția lui Vadim Ermolaev nu a fost printre victime, o altă femeie este grav rănită

5 „Statul ne-a luat prin surprindere. Nu mă consider vinovat” / Viorel Pașca, coordonatorul azilelor din Bihor, reacționează în timpul perchezițiilor DIIC…