Laura Georgescu (CNA): Când mi se dovedește prima oară că am încălcat legea, îmi dau demisia

Președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a declarat marți că în momentul în care se va dovedi că a încălcat legea își va da demisia de la conducerea CNA.

"Nu am încălcat în viața mea legea, cu atât mai puțin pe durata mandatului pe care l-am avut în această instituție. Mi s-a mai sugerat acest lucru. În secunda în care mi se dovedește prima oară că am încălcat legea nu trebuie să mi se solicite (demisia — n.r.), mi-o dau singură", a spus Laura Georgescu, la Parlament, întrebată dacă își va da demisia din fruntea CNA.

Ea a explicat că 'niciodată nu a funcționat Consiliul printr-o majoritate'.

"Nu există majoritate în CNA, că nu suntem partide politice. Nu există o majoritate întotdeauna aceeași care se distruge sau se păstrează. Nu suntem în Parlament, suntem oameni care nu reprezintă autoritatea care i-a propus. (...) Deciziile s-au luat prin vot deschis, în ședință publică, în prezența a opt membri și cu șase mâini ridicate. (...) Niciodată nu a funcționat Consiliul printr-o majoritate, a fost o minciună diseminată ritmic de doamna Iorga", a arătat Georgescu.

În opinia Laurei Georgescu, în CNA vor fi scandaluri și după plecarea ei din fruntea instituției.

"Scandalurile există de doi ani și două luni, de când, pentru motivul că nu am vrut să încalc legea 52/2003, am avut prima plângere penală de la un coleg, deși venisem de trei luni în instituție și toți ceilalți nouă membri au tăcut. Deci, scandaluri au existat și până la venirea mea, scandaluri vor fi și după plecarea mea. Așa funcționează un organism format din 11 membri cu interese diferite, în niciun caz cel al aplicării Legii audiovizualului. (...) Întotdeauna s-au găsit membri care au avut interese mai mult sau mai puțin partizane cu anumiți radiodifuzori sau cu misiunea din acel moment a unor radiodifuzori. Nu ține nici de politic, nici de omul care conduce instituția, ține de interesul celui care este mai pus pe declarații politice", a spus președintele CNA.

Ea a susținut că este "mai mult decât eficient să rămână în fruntea instituției", punctând că pe 17 iunie va avea loc tranziția la televiziunea digitală, iar pe 28 octombrie la București se vor reuni autoritățile de reglementare în audiovizual din 58 de țări, iar în opinia sa "altcineva nu va face aceste două mari evenimente".

Laura Georgescu a susținut că CNA funcționează. "Instituția funcționează așa cum funcționa și joi, așa va funcționa și joia viitoare și marțea viitoare, fiindcă din păcate mandatele noastre se referă la a aplica legea audiovizualului pe ce se întâmplă în acest moment pe televiziuni și pe radiouri. Nu am cu ce să blochez eu personal, eu am un vot și niciodată nu mi-am dorit să dețin majoritatea în acest Consiliu", a afirmat Georgescu.

Întrebată ce se întâmplă dacă nu va exista cvorum la ședințele CNA, ea a răspuns: "Probabil cine nu dorește să își asume mandatul o să își dea demisia".

Comisia de cultură din Camera Deputaților i-a audiat marți membrii Consiliului Național al Audiovizualului, după ce Consiliul a decis săptămâna trecută, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului acordat președintei CNA, Laura Georgescu, și a luat hotărârea să transmită Parlamentului o solicitare de revocare a ei din această calitate. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Șerpăria asta este Poliția Română? Amănunte incredibile publicate de o jurnalistă celebră

2 VIDEO Categoria „valori” / Ăla de lângă Bercea Mondial este președintele PSD Olt, cel care i-a luat locul tracto…

3 EXCLUSIV Traian Băsescu NU va candida la Primăria Capitalei!

4 Cum arăta geanta cu 3,8 milioane de dolari cash cu mita primită de Elena Udrea în sediul PDL / Afară, lumea prot…

5 Pro România, partidul CIE / SIE: Predoiu-general, Ponta-copil de trupă, Anghelache-aport valutar