Meryl Streep şi Stevie Wonder vor fi decoraţi de Barack Obama cu Medalia pentru Libertate

Actriţa Meryl Streep şi cântăreţul Stevie Wonder vor fi decoraţi cu Medalia pentru Libertate de către preşedintele american Barack Obama, într-o ceremonie ce va avea loc la Casa Albă pe 24 noiembrie, pentru contribuţia lor la securitatea şi interesele Statelor Unite.

Meryl Streep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Meryl Streep şi Stevie Wonder se numără printre cele 19 personalităţi care vor fi decorate în 2014 cu Medal of Freedom (Medalia pentru Libertate, n.r.), potrivit contactmusic.com.

Vedetele au fost nominalizate de preşedintele american Barack Obama, luni, pentru primirea celei mai importante distincţii civile acordate de preşedinţia americană. Aceste distincţii sunt oferite pentru contribuţii aduse intereselor naţionale sau celor privind securitatea Statelor Unite ale Americii.

Pe lângă Streep şi Wonder, medalia va fi acordată şi compozitorului şi dramaturgului Stephen Sondheim, jurnalistului Tom Brokaw, actriţei Marlo Chomas şi scriitoarei de origine chiliană Isabel Allende.

Medaliile vor fi decernate în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 24 noiembrie la Casa Albă, în Washington.

În ultimii ani, Meryl Streep, în vârstă de 65 de ani, a interpretat numeroase femei celebre pe marele ecran, precum fostul premier britanic Margaret Thatcher în "Doamna de fier/ The Iron Lady" şi maestrul bucătar Julia Child în "Julie şi Julia/ Julie & Julia". De asemenea, presa americană afirmă că personajul Miranda Priestley pe care Meryl Streep l-a jucat în "Diavolul se îmbracă de la Prada/ The Devil Wears Prada" este inspirat din celebra Anna Wintour, redactorul-şef al prestigioasei reviste americane Vogue.

Meryl Streep, născută în 1949, a câştigat în 2012 premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea fostului premier britanic Margaret Thatcher, în filmul "Doamna de Fier/ The Iron Lady". Acesta a fost cel de-al treilea Oscar câştigat de Meryl Streep, după cele care i-au recompensat prestaţiile din "Kramer contra Kramer" şi "Alegerea Sophiei". Meryl Streep are, în total, 18 nominalizări la Oscar, cea mai recentă dintre ele primind-o în 2014, pentru evoluţia sa din filmul "Ţinutul din mijlocul verii/ August: Osage County". Cu filme precum "Vânătorul de cerbi", "Podurile din Madison County" şi "Julie şi Julia", Meryl Streep este o adevărată legendă a cinematografiei mondiale.

Stevie Wonder, în vârstă de 64 de ani, renumit pentru piesele de succes "Superstition", "I Just Called to Say I Love You" şi "My Cherie Amour", este considerat o veritabilă legendă a muzicii soul. Muzicianul american a susţinut în 2008 un turneu mondial al cărui scop principal a fost, potrivit artistului, de a răspândi în lume un apel la unitate pentru toate rasele şi religiile.

Stevie Wonder a orbit la puţin timp după naştere. El a învăţat să cânte la muzicuţă, pian şi tobe încă de la vârsta de nouă ani. De-a lungul carierei sale, Stevie Wonder a avut 32 de piese ajunse pe primul loc în clasamentul R&B din SUA, a câştigat 25 de premii Grammy şi a vândut peste 100 de milioane de discuri.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a falsificat PSD deficitul bugetar în ultimii 3 ani. Fraților, nenorociții ăștia ne-au amanetat viitorul!

2 Încep să „transpire” primele cifre din sondaje. La PSD se mizează totul pe prezența scăzută

3 PSD, rozătoarea statului român! După fată, Daea și-a angajat și ginerele, printr-un concurs dubios, în ministe…

4 Ce-o avea asta-n gură, fraților? Priviți-i cum râd, zici că au băut ceai de cânepă...

5 Rareş Bogdan o pune la punct pe Fiola după atacul xenofob la adresa președintelui: Vom face plângere!

recomandări

Te ia DNA: Gabriel Oprea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade