Microsoft începe să testeze pe Skype un program de traducere automată

Microsoft începe să testeze pe Skype un program de traducere automată

Grupul american Microsoft a lansat luni un nou program de testare, care permite adăugarea unei traduceri automate simultane la mesageria video prin internet Skype, transmite marți AFP. Programul, anunțat de Microsoft în luna mai, 'va debuta cu două limbi, spaniola și engleza', informează pe blogul oficial al mesageriei video Gurdeep Pall, vice-președinte al companiei responsabil pentru Skype.

'Skype Translator va deschide posibilități nelimitate oamenilor din toată lumea de a intra în contact, a comunica și a colabora. Oamenii nu vor mai fi opriți de geografie și limbă', adaugă el.

S-a realizat o demonstrație cu o conversație între două clase de elevi din Mexic și Statele Unite, care au vorbit spaniolă și, respectiv, engleză. 'Skype Translator a înlăturat bariera limbii', afirmă Gurdeep Pall.

Calitatea programului urmează să se îmbunătățească pe măsură ce va fi folosit, asigură vice-președintele Microsoft.

Compania a prezentat sistemul de traducere automată la sfârșitul lunii mai, la o conferință sectorială desfășurată în California, demonstrația având loc atunci în engleză și germană. Microsoft a anunțat atunci că va începe implementarea unei versiuni test pe Skype la sfârșitul anului, încheie AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Primul sondaj pe București care pare pe bune!

2 De citit chestia asta despre soțul Liei Savonea...

3 BREAKING Voi ați citit asta? / Avertismente și solicitări care dau fiori ale FMI pentru România...

4 „Lucram într-un restaurant pentru șapte euro pe oră, acum câștig 400”, spune Giulia, escortă și studentă la criminalogie, la Milano

5 Țara în care am ajuns să trăim... / „Un hater tânăr al medicilor din România” / Un doctor care a deranjat „stupul” din România, declarat „persona non-grat…