O scrisoare redactată la bordul Titanicului în seara naufragiului, vândută cu 200.000 de dolari

O scrisoare redactată la bordul Titanicului chiar în seara naufragiului - singurul document de acest tip cunoscut până acum care a rezistat până în zilele noastre - a fost achiziţionată cu 119.000 lire sterline (200.000 de dolari) la o licitaţie organizată, sâmbătă, în Marea Britanie.

O scrisoare redactată la bordul Titanicului în seara naufragiului, vândută cu 200.000 de dolari (Imagine: Facebook)

Achiziţionată în urmă cu 20 de ani de un colecţionar, scrisoarea şi plicul original s-a aflat până sâmbătă în posesia casei de licitaţii Henry Aldridge & Son.

"Importanţa acestei scrisori este majoră. Din câte ştim, este singura care a fost scrisă pe Titanic în acea zi fatidică", a subliniat Andrew Aldridge, un reprezentant al casei de licitaţii organizatoare.

Redactată de Esther Hart, o supravieţuitoare de pe Titanic, scrisoarea nu a fost expediată niciodată. Esther trebuia să o expedieze mamei sale, după revenirea pachebotului la Southampton, în sudul Angliei, în aprilie 1912.

Documentul a fost redactat în noaptea de duminică, 14 aprilie 1912, cu puţin timp înainte ca Titanicul să se izbească de un aisberg. Soţul lui Esther Hart, Benjamin, s-a aflat printre cele 1.500 de persoane care au murit în acea noapte.

Esther Hart şi fiica ei Eva au fost salvate. În vârstă de şapte ani în momentul naufragiului, Eva Hart a rămas până la moartea ei, în 1996, una dintre cele mai cunoscute supravieţuitoare de pe Titanic.

În acea scrisoare, Esther Hart îi spunea mamei sale că fusese bolnavă cu o zi înainte şi că fiica ei urma să cânte a doua zi pe una dintre scenele de pe Titanic.

Mulţi ani după tragedie, Eva Hart a spus că mama ei a luat scrisoarea din buzunarul paltonului soţului ei cu puţin timp înainte de a fi salvate.

Transatlanticul Titanic s-a scufundat în timpul călătoriei sale inaugurale, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg în nordul oceanului Atlantic. Proprietate a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din epoca sa. Construit în şantierele navale din Belfast, Titanicul s-a scufundat în decurs de trei ore, făcând circa 1.500 de victime, dintre cei aproximativ 2.200 de pasageri. Epava sa se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Masturbatoarea PSD cheamă bucureștenii în stradă împotriva „dictaturii sanitare”! Șeful ei, Ciolacu, fol…

2 Demisie de ultima oră din PSD! / Prăbușirea în sondaje se accelerează! PSD ar pierde 1,5 procente lunar!

3 VIDEO Priviți și citiți! Acestea sunt măștile cu șpaga de la UNIFARM! Scandalul duce sus de tot! Pitcovici i-a…

4 Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru o mită de 50…

5 Numărul cazurilor noi de coronavirus se menține uriaș / 592 de cazuri de infectare cu Covid după 14.680 de teste…