Site-urile BBC, una din cele mai importante companii media din lume, picate în ajunul Anului Nou

Toate site-urile operate de British Broadcasting Corporation (BBC), o companie care deţine una dintre cele mai importante platforme online la nivel internaţional, se confruntă, joi, cu probleme tehnice, fiind nefuncţionale în ajunul Anului Nou.

Site-urile BBC, una din cele mai importante companii media din lume, picate în ajunul Anului Nou (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Reprezentanţii corporaţiei britanice de media au anunţat pe platforma online Twitter probleme tehnice cu care se confruntă, potrivit independent.co.uk. Aceştia au precizat că specialiştii BBC lucrează pentru a rezolva cât de repede posibil aceste probleme.

Problemele tehnice nu au afectat niciuna dintre staţiile de televiziune şi radio deţinute de BBC, însă par să se fi răsfrânt asupra tuturor serviciilor online ale corporaţiei.

Reprezentanţii British Broadcasting Corporation nu au făcut referire la câte site-uri ale BBC sunt afectate, însă principala platformă online a corporaţiei - bbc.co.uk - este nefuncţională, fiind indisponibilă în mai multe ţări, inclusiv în România. Aceasta a devenit funcţională după aproximativ o oră de la apariţia problemelor tehnice, dar ulterior a devenit din nou indisponibilă. De asemenea, serviciul video la cerere iPlayer al BBC a fost afectat.

BBC nu a precizat dacă este vorba despre motive interne sau externe care au făcut ca aceste servicii online să fie indisponibile.

Pe de altă parte, problemele tehnice cu care se confuntă site-urile BBC au determinat comentarii îngrijorate şi amuzante din partea internauţilor pe platformele de socializare.

"Nu intraţi în panică, nu intraţi în panică >>> @site-ul BBC pare că a picat", a scris un internaut pe Twitter.

"Site-ul BBC nu este niciodată nefuncţional. Este sfârşitul lumii?", se întreabă o utilizatoare a platformei Twitter.

"Potrivit celor mai mulţi oameni de pe Twitter, faptul că site-ul BBC este picat este practic o consecinţă a faptului că cei patru călăreţi ai Apocalipsei vin toţi odată", a scris un alt utilizator al Twitter.

"Este Sfârşitul Lumii... Site-ul BBC este nefuncţional... Fugiţi în munţi!!!", a scris un alt utilizator al platformei Twitter.

Cele mai recente probleme tehnice majore cu care s-a confruntat BBC în privinţa serviciilor sale online au avut loc în 2011, când principalul site al corporaţiei a fost picat timp de o oră. Mai târziu, în 2012, reprezentanţii BBC au dezvăluit că a fost afectat serviciul său în limba persană din Londra şi servicile sale de telefonie şi de e-mail, potrivit theguardian.com.

Site-ul principal al BBC, bbc.co.uk, este a şaptea cea mai importantă platformă online din Marea Britanie. Totodată, acesta se situează pe locul al 89-lea în topul celor mai accesate site-uri la nivel mondial, potrivit companiei de specialitate Alexa Internet, Inc.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Surse din Poliție: Șefii se tem că au fost înregistrați de clan în biserică / Percheziții cu cântec

2 Țiitoare de lider PNL angajată la stat

3 Cică ele ar adevăratul motiv al intrării lui Băse în cursa pentru Primăria Capitalei

4 Legist INML București / „Am participat la peste 15.000 de autopsii, însă cei decedați din cauza COVID arată alt…

5 Prima bombă de campanie! Șarlatania din trecutul deputatului USR Stelian Ion: handicap inventat pentru locuinț…