Televiziunile Digi Info, Neptun TV Bucureşti şi Happy Channel îşi amână lansarea cu şase luni

Televiziunile Digi Info, Neptun TV Bucureşti şi Happy Channel îşi amână lansarea cu şase luni

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în şedinţa de marţi, amânarea cu şase luni a punerii în funcţiune a televiziunilor Digi Info, Neptun TV Bucureşti şi Happy Channel.

Televiziunile Digi Info, Neptun TV Bucureşti şi Happy Channel îşi amână lansarea cu şase luni

Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor membrilor CNA prezenţi la şedinţa de marţi (Valentin Jucan, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

Hotărârea privind amânarea punerii în funcţiune a televiziunilor Digi Info, Neptun TV Bucureşti şi Happy Channel a fost luată în conformitate cu articolul 57, alineatul 1, litera a din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu începe difuzarea serviciului de programe, în condiţiile stabilite prin licenţă, în termen de 12 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale; Consiliul poate acorda două prelungiri succesive de câte 6 luni în situaţii justificate".

Astfel, Digi Info, Neptun TV Bucureşti şi Happy Channel sunt la prima amânare cu şase luni posibilă potrivit legislaţiei audiovizualului.

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS a primit, pe 18 septembrie 2014, de la CNA, o licenţă audiovizuală prin satelit pentru lansarea Digi Info, o televiziune tematică, cu profil infotext, cu zonă de difuzare în România şi în state din Europa Centrală şi de sud-est.

Pe de altă parte, Neptun TV, o televiziune generalistă înfiinţată de Radu Mazăre , fostul primar al oraşului Constanţa, doreşte să se extindă în Bucureşti şi, în acest sens, societatea Soti Cable Neptun SRL a primit, pe 30 octombrie 2014, o licenţă audiovizuală prin reţele de comunicaţii de la CNA, plănuind totodată să se transforme în post de ştiri, după cum a anunţat la momentul respectiv reprezentantul său.

Totodată, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, pe 18 septembrie 2014, să acorde două licenţe audiovizuale, prin satelit şi prin reţele de comunicaţii, televiziunii Happy Channel, un post dedicat întregii familii deţinut de producătoarea Ruxandra Ion, prin societatea Act Smart Television SRL.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

3 VIDEO Au început să se dea în gât! „Și i-a dat în cap cu dosarul” / Înregistrări din sala de judecată / Șefa Curții de Apel a spus că judecătoarea care …

4 Explodează Omerta patronată de Savonea? / Aproape 200 de magistrați, cu nume și prenume, mesaj de solidaritate cu judecătorii și procurorii care au făcu…

5 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …