Trucuri pentru a fi mai eficienţi

Trucuri pentru a fi mai eficienţi

Timpul este o resursă foarte importantă în zilele noastre, acesta fiind unul din motivele care stau la baza încercării de a fi cât mai eficienţi. Un alt motiv poate fi reprezentat de încercarea de a dobândi o recunoaşterea a sinelui din partea celor din jur în momentele în care aceştia văd cât de abili suntem în rezolvarea obiectivelor sau problemelor apărute.

„Lifezap” şi „Inc” propun cinci trucuri utile care te pot ajuta să fii mult mai eficient.

1.Gândeşte-te din timp asupra strategiei pe care vrei să o foloseşti

Identificarea obiectivelor şi strategiilor sunt esenţiale pentru a şti să prioritizezi ceea ce îţi este util şi să înlături activităţile care te pot împiedica. În momentul în care ţi-ai fixat obiectivele, trebuie stabilit programul care să respecte strategiile pe care le vei urma.

2. Cere ajutorul colegilor sau specialiştilor din jurul tău

Nu trebuie întotdeauna să pleci de la premisă că ştii să faci tot şi poţi duce la îndeplinire orice obiectiv într-un timp cât mai scurt. Prin acordarea încrederii celor din jurul tău te asiguri că ai alături persoane care pot fi lângă tine şi care în anumite momente îţi pot dovedi că sunt mult mai eficienţi în anumite aspecte.

3.Odinneşte-te cel puţin opt ore

Evitarea pierderii nopţilor este un aspect esenţial pe care trebuie să îl ai în vedere în momentul în care vrei să fii eficient. În momentul în care semnele de oboseală apar nu te poţi concentra şi nu poţi lucra la capacitatea maximă.

4.Punctualitatea, caracteristică de bază

Respectarea programului stabilit anterior şi rezolvarea obiectivelor înainte de deadline-uri sunt semne ale unei persoane care pune preţ seriozitate şi mai ales punctualitate. Încearcă de la început să ai o privire de ansamblu asupra ceea ce trebuie să faci pentru a şti paşii necesari şi a-i îndeplini cât mai eficient şi rapid.

5.Atitudine pozitivă

Trebuie să stabilim de la început că putem îndeplini un anumit obiectiv prin costuri cât mai reduse şi să avem încredere că sarcina trasată va fi dusă până la capăt. Încrederea în propriile puteri ne face să evităm punerea inutilă a multor întrebări în ceea ce priveşte dilemele noastre.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!