Valiza de piele roșie a lui Margaret Thatcher a fost adjudecată cu 242.500 de lire sterline

Valiza de piele roșie a lui Margaret Thatcher a fost adjudecată cu 242.500 de lire sterline

Faimoasa valiză de piele roșie în care erau transportate documentele oficiale ale premierilor britanici și care i-a aparținut lui Margaret Thatcher a fost vândută cu 242.500 de lire sterline (334.000 de euro) la o licitație organizată marți la Londra de casa Christie's, transmite AFP.

Estimată inițial între 3.000 și 5.000 de lire (4.200 — 7.000 de euro), valiza a fost adjudecată la capătul unei licitații extrem de animate, în aplauzele sălii.

Valiza era una dintre piesele emblematice din cele circa 200 de obiecte personale ale fostului premier britanic propuse marți la licitație. Alte 200 de obiecte sunt prezentate spre vânzare online până miercuri.

Obiectele istorice au avut mai mult succes decât articolele de îmbrăcăminte ale Doamnei de Fier. Documentul semnat de Margaret Thatcher pe care este notat un fragment dintr-o rugăciune a lui Francisc de Assisi rostit la sosirea în Downing Street 10, estimată între 600 și 900 de lire, a fost adjudecată cu 37.500 de lire, în timp ce rochia de la căsătorie, din catifea albastră, prezentată în premieră și evaluată între 10.000 și 15.000 de lire, a fost achiziționată de un cumpărător din Oman cu 25.000 de lire.

Sala a fost plină la "licitația istorică ce a celebrat viața primei femei premier" din Marea Britanie și circa 200 de cumpărători au urmărit ședința online sau prin telefon din Austria, Coreea de Sud, Australia sau California. Obiectele, scoase la vânzare în beneficiul copiilor Doamnei de Fier, Mark și Carol, și a nepoților, au fost propuse înainte Muzeului Victoria and Albert din Londra, cel mai important muzeu din lume în materie de arte decorative și design, însă instituția a refuzat să le expună.

Colecția prezentată la licitație oferă "o perspectivă publică și privată asupra parcursului unui titan politic", a subliniat casa Christie's. Ea dezvăluie și "pasiunea secretă" a lui Margaret Thatcher, fiică a unei croitorese, pentru haine. "Când era copil, ea și sora ei obișnuiau să confecționeze haine. Când a ajuns prima femeie premier, și-a utilizat îmbrăcămintea pentru a-și pune în valoare puterea", a afirmat organizatoarea licitației. "De câte ori urma să fie fotografiată, apărea minunat îmbrăcată, impecabil coafată, cu o poșetă drăguță. Arăta a ceea ce era cu adevărat: cineva puternic", a adăugat Meredits Etherington-Smith.

Margaret Thatcher s-a aflat în fruntea guvernului britanic între 1979 și 1990. A murit în 8 aprilie 2013, la vârsta de 83 de ani, amintește AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…