500 de CRUCI înfipte în terenul pentru MOSCHEEA lui Ponta

500 de CRUCI înfipte în terenul pentru MOSCHEEA lui Ponta

Un nou protest a avut loc, sâmbătă seară, pe terenul dat de Ponta pentru construcţia unei moschei, unde peste 200 de persoane au mers şi au înfipt 500 de cruci în cadrul unei procesiuni religioase. 

Iniţiatorul acestei manifestări, Cătălin Berenghi, îmbrăcat în port popular, a declarat pentru MEDIAFAX că a organizat evenimentul alături de Cătălin Ioan Gornic şi că au achiziţionat crucile, în valoare de 6.000 de lei, din fonduri proprii, dar şi cu ajutorul unei sponsorizări din America.

Ei au mai organizat un astfel de eveniment şi luni seară, când au fost sfinţite şi înfipte 100 de cruci pe acelaşi teren. Berenghi a spus că unele dintre aceste cruci au fost scoase din pământ şi chiar vandalizate sau furate, precizând că a depus o plângere penală la Secţia 2 de Poliţie pentru pentru profanarea unui simbol creştin, furt şi distrugere.

Cele 500 de cruci au fost aduse, sâmbătă seară, într-o dubă, iar oamenii au început să se adune după ora 18.00 pentru procesiunea anunţată pe Facebook de Berenghi.

El a susţinut că, prin ridicarea unei moschei, pe acest teren, care ar fi aparţinut martirilor Brâncoveni, este umbrită jertfa voievozilor români care au luptat împotriva otomanilor.

"Românii fac acest gest pentru că ambasadorul Turciei a dat o declaraţie prin care spunea că dacă poporul nu doreşte această mega-moscheea ea nu se va mai face. După cum bine vedeţi poporul nu doreşte. (...) Nu este un real pericol, dar noi nu avem nevoie de această super moschee aici în centrul Bucureştilui, între SNSPA, căminele de la Agronmie, Româno-Americană. Chiar nu avem nevoie. Da, suntem de acord, cele 17 (moschei) care sunt să se renoveze, să fie funcţionale, să intre în legalitate şi cu asta basta, nimic mai mult", a spus Berenghi.

La manifestare au fost prezenţi trei preoţi şi oameni de toate vârstele, unii veniţi cu copiii, îmbrăcaţi în costumaşe tradiţionale.

Una dintre mamele prezente, care a venit cu fetiţa ei de un an şi patru luni, a declarat că Ridicarea mega moscheii în capitală este "uşor periculoasă" pentru că "este riscant să se adune 1000 - 2000 de musulmani pe-aici".

"Vă daţi seama, e de-ajuns să-i supere cineva şi riscăm să ne trezim cu tot felul de chestii, mai ştiu eu ce atentate sau nu ştiu ce", a spus femeia, adăugând că o astfel construcţie n-ar trebui ridicată pe pământ românesc.

Un bărbat prezent la eveniment, care s-a recomandat drept profesor doctor Daniel Mihai de la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria" din Constanţa, a interpretat la vioara "Balada" lui Ciprian Porumbescu.

Oamenii au rostit apoi în cor "Tatăl nostru", ţinând fiecare câte o cruce, iar preoţii au oficiat o slujbă.

Unul dintre ei, care s-a recomandat drept monahul Timotei, a spus că ar trebui să ia atitudine înalţii prelaţi ai BOR, de la patriarh şi până la ultimul monah şi frate.

"Patriarhul, dimpotrivă, a respins această acţiune. Pentru că este părtaş la aşa ceva. Aceeaşi chestiune se întâmplă şi cu cardurile biometrice, buletine cu cip, Aceşti ierarhi nu sunt adevăraţii slujitori ai lui Hristos, ci slujitori ai masoneriei", a spus preotul.

Un alt participant la manifestare, Florin Şandru, care a spus că este doctor în istorie şi lucrează la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, a spus că "sunt moschei destule la noi în ţară iar nouă nu ne trebuie moschei şi şcoli islamiste aici".

"Înseamnă islamizarea. Vrei să faci biserica cea mai mare, tinerii pleacă din ţară, apoi aduci...n-o să mai fie ţara românilor, va fi un conglomerat. Nu se poate. Am optat să fim un stat naţional!", a spus bărbatul.

Patriarhia Română a transmis în acestă săptămână un comunicat, după manifestarea similară de luni seară, în care a arătat că "acţiunea provocatoare organizată luni seara contravine disciplinei canonice a clerului Bisericii Ortodoxe şi Legii Cultelor 489/2006 care stipulează că în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase".

Patriarhia a mai precizat că cei trei preoţi care au luat parte şi atunci la eveniment nu au statut canonic, fiind vorba de un preot pensionat din Bucureşti, prezent acolo fără binecuvântarea Bisericii (care va fi cercetat pentru încălcarea regulamentelor bisericeşti), precum şi doi monahi, unul exclus din obştea mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, iar celălalt, din judeţul Vaslui.

În luna august, Cătălin Berenghi a iniţiat o altă acţiune de protest: mai multe persoane au adus, pe acelaşi teren, şapte purcei vii vopsiţi cu roşu, galben şi albastru, precum şi două carcase de porci congelate, pe care le-au îngropat acolo, în ideea că astfel, potrivit legii musulmane, moscheea nu se va mai construi.

Guvernul a adoptat, în 27 mai, o hotărâre în care a prevăzut să ofere Muftiatului cultului musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătraţi în Bucureşti, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni, cu o capacitate de 2.000 de persoane. Terenul respectiv este situat lângă Centrul Expoziţional Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

Singura condiţie pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcţie a moscheii să înceapă în trei ani. Fondurile pentru construcţie vor fi asigurate de către statul turc.



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale