Blat USELIST pe ȘEFIA DIICOT/Gorghiu și Ponta au BĂTUT PALMA

Blat USELIST pe ȘEFIA DIICOT/Gorghiu și Ponta au BĂTUT PALMA

Întâlnirea de taină dintre Alina Gorghiu și Victor Ponta, consumată vineri la Bistrița, la hotelul Metropolis, a consfințit blatul ordinar, de sorginte USL, pentru numirea lui Daniel Horodniceanu la șefia DIICOT. 

Noi am scris deja despre interesul enorm al clicii de năpârci condus de Ponta legat de procurorul ieșean. Însă nici saltelista pusă de Iohannis în frunte PNL nu este străină de această propunere făcută de ministrul justiției, adică de vărul Cazanciuc. 

Daniel Horodniceanu este pila Monei Pivniceru. Protejatul, cum ar veni. Pe acestă filieră s-au tras sforile. Iar Alina Gorghiu și-a dat acordul și l-a garantat. Informația este verificată beton. Liberalii dețin, în zona Iași, un bastion foarte puternic. Care a fost însă zguduit puternic de foarte multele arestări pentru corupție operate de DNA. Cea mai zgomotoasă fiind cea a lui Relu Fenechiu. Nici actualul șef de la Consiliul Județean, tot liberal, Cristian Adomniței, nu se simte prea bine după descinderile procurorilor de săptămâna trecută.

Iar Daniel Horodniceanu este profesional vorbind, spun cunoscătorii din domeniu, un zero barat. Sub ochii săi și ai colegilor a făcut Fenechiu afacerile prospere cu țiganii de la care cumpăra transformatoare! Tot aici își are baza de selecție și celebrul Costică Argint, interlopul care a dat mâna cu Tăriceanu. Despre Clanul Cordunenilor nici nu mai are rost să pomenim!

Singura care pare deranjată de acest blat ordinar pare șefa DNA, Codruța Kovesi. Care a și dat un semnal, în urmă cu doar două zile, cu descinderi în zonă pe traficul de țigări. Activitate care ține de competența DIICOT...

Despre interesul major al clicii din jurul lui Ponta am mai scris. Horodniceanu a apucat să pună mâna pe documente și transcripturi foarte prețioase legate de Dosarul Gruia Stoica-Dan Șova. Așa cum am scris  AICI .

Poziția lui Klaus Iohannis

Întrebare: Domnule preşedinte suntem în luna aprilie şi Serviciul de Informaţii Externe, DIICOT sunt în continuare fără şefi plini să spun aşa. Inseamnă (...) să aveţi în minte pe cineva la SIE, la DIICOT înţeleg că este un progres, domnul Horodniceanu vă e pe plac?

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, chestiunile mă preocupă şi, după cum se vede, se şi mişcă.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...