CTP i-o dă lu' Cioloș după faza cu popii: Mai rău ca dracul, e răzgândacul!

CTP i-o dă lu' Cioloș după faza cu popii: Mai rău ca dracul, e răzgândacul!

Când auzii că nu le mai dă sfinților părinți să rumege din banii statului, eram gata să-l blagoslovesc pe dl Cioloș cu un editorial pozitiv. Uite, domnule, omul părea șovăielnic, dar e tare, să atingi BOR la activitatea de bază, adică adunarea de averi aci, pe pământ, nu în cer, cum îndeamnă Iisus Hristos, nu-i jucărie, preacuvioșii fac urât.

Hm, nu degeaba premierul n-a jurat la Cotroceni cu mâna pe Biblie și nici nu s-a închinat.

Ar fi fost, dincolo de bani, un gest istoric: separarea dintre Biserică și Stat, dintre Biserică și Putere. A făcut vreodată Biserica Ortodoxă Română opoziție Puterii lumești, oricare a fost ea? Nicidecum, a stat tolănită lângă tron vreme de veacuri. 

În deceniile dictaturii, BOR n-a fost niciodată de partea simplilor cetățeni, n-a fost nici măcar de partea religiei ortodoxe, nemișcând un deget pentru bisericile distruse și alungate pe roți de Ceaușescu. A prestat în schimb la greu slujbe de înmormântare pentru cei morți de frig, de foame, de inimă rea, colectând nesmintit bănișorul, care nu-i al meu, e-al lui Bunul Dumnezeu...

Sau al Dracului, căci cu Întunecimea Sa Securitatea, cu Puterea ocultă, popii noștri dragi s-au înțeles mult mai bine decât cu Lumina Lumii.

Câtă vreme vor exista pe aici inși care să creadă în iertarea păcatelor și viața de apoi, Puterea va avea nevoie de Biserică, căci chivotul strânge bine votul.

La concluzia asta a ajuns și premierul Dacian, după 24 de ore de laicizare a statului român, așa cum sunt de mult țările civilizate. Și-a mai înghițit limba încă o dată, ca în cazurile „miniștrilor” Baciu și Guseth.

Îl întreb pe dl inginer Cioloș, din nou inginerește: e logic și moral corect ca tinerii care strigă „Vrem spitale, nu Catedrale!” să fie siliți să plătească din buzunarul lor salariile popilor și ale servitorilor lor, pe care nu le mai desființați, că le măriți? Toți trebuie să plătim impozite pentru ce ne privește pe toți: stradă, școală, spital. Dar numai unii cred în Biserică, ceilalți, pe care Godporația nu-i privește, și nici ei pe ea, de ce să plătească?

Ca să sprijine PDG Daniel guvernul în „a îmbunătăți condițiile de educație ale copiilor și tinerilor din mediul rural și calitatea actului medical în spitale”?. Păi, pentru asta, subsemnatul pot să dau bani direct, n-am nevoie de BOR ca broker.

Mi-e din ce în ce mai clar că dl tehnocrat Cioloș nu cunoaște maxima politică a unui predecesor al său, patriarhul-premier Jean Buruiană: mai rău decât dracul, e răzgândacul. 

Cristian Tudor Popescu/Republica


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /