Firea: Cei 6% ai PMP se vor împărţi la prezidenţiale între Udrea şi Diaconescu

Firea: Cei 6% ai PMP se vor împărţi la prezidenţiale între Udrea şi Diaconescu

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a afirmat, miercuri, referindu-se la şansele Elenei Udrea la prezidenţiale, că aceasta ar putea obţine, cu generozitate, 6%, cât a fost scorul PMP în primăvară, ea arătând că procentul s-ar putea împărţi însă între preşedintele PMP şi Cristian Diaconescu.

Firea: Cei 6% ai PMP se vor împărţi la prezidenţiale între Udrea şi Diaconescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Cât priveşte şansele domniei sale ( Elena Udrea , n.r.), cred că sunt cele pe care le-a avut PMP la europarlamentare – în jurul cifrei de 6% . Asta, cu generozitate, fiindcă dacă este să privim şi cealaltă candidatura desprinsă din PMP, cea a domnului Cristian Diaconescu , ar fi previzibil ca cele 6% procente să se împartă. Vom vedea ce se va întâmpla atât în campanie, cât şi în ziua votului", a precizat Gabriela Firea.

Ea a remarcat, totodată, că Elena Udrea este ajutată, probabil, în anumite judeţe de declaraţia făcută marţi de Emil Boc , care, deşi este membru PDL, o susţine pe Elena Udrea, candidat PMP, în alegerile prezidenţiale.

"Sunt convinsă că acum, în anumite filiale din PDL şi PMP se poartă discuţii, negocieri şi cu siguranţă se va ajunge la un răspuns, dar ştiţi că deşi filialele sunt ca un fel de personaj mai tăcut şi pare că ele pot fi influenţate de la centru, pot spune că nu este aşa. Există oameni foarte bine informaţi, cu experienţă în politică şi sunt convinsă că vor lua decizia cea mai bună, fiindcă orice partid doreşte să-şi maximizeze scorul într-o campanie electorală", a mai spus Gabriela Firea.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că va ajunge în turul doi al prezidenţialelor pentru a se confrunta cu Victor Ponta , iar opţiunea politică va fi similară anului 2.000, menţionând că în campanie va avea loc o luptă politică similară cu cea de la europarlamentarele din acest an.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…