Nu vă lăsaţi copiii să lovească mingea cu capul! Ce spun cercetătorii

Nu vă lăsaţi copiii să lovească mingea cu capul! Ce spun cercetătorii

Lovirea mingii cu capul este periculoasă pentru copii, deoarece corpurile lor nu pot face faţă durerilor repetate, a anunţat medicul britanic Michael Grey, profesor la Universitatea din Birmingham, informează independent.co.uk.

Declaraţia lui Grey vine după ce familia lui Jeff Astle, fost fotbalist al echipei West Bromwich Albion în anii 1960-1970, s-a întâlnit cu reprezentanţii Federaţiei Engleze de Fotbal (FA) pentru a afla ce s-a mai întâmplat cu un studiu solicitat după decesul din 2002 al fostului jucător.

La începutul acestui an, un patolog a stabilit că decesul a fost cauzat de leziuni ale creierului, legate în mod clar de lovirea mingilor cu capul de-a lungul carierei.

Familia lui Astle a solicitat o anchetă parlamentară, iar studiile din Statele Unite ale Americii au arătat că lovirea cu capul a unei mingi de mai mult de o mie de ori poate duce la probleme ce nu mai pot fi tratate.

"Atât eu, cât şi colegii mei credem că lovirea mingilor cu capul de către copii nu este sigură. Motivul este cauzat de faptul că muşchii gâtului nu sunt dezvoltaţi direct proporţional cu mărimea capului, dar şi de faptul că încă se dezvoltă creierul, aşa că micuţii sunt într-o perioadă foarte vulnerabilă pentru a primi o lovitură în cap. Nu ştim dacă accidentările repetate la cap sunt sigure pentru sportivii de performanţă", a spus Grey.

Săptămâna trecută, FA a lansat noi reguli, potrivit cărora jucătorii care îşi pierd cunoştinţa în timpul meciurilor din Premier League nu vor mai avea voie să revină pe teren.

Totuşi, FA a anunţat că nu are cunoştinţă de rezultatele studiului efectuat în ultimii zece ani, prin care se doreşte aflarea legăturilor dintre loviturile cu capul şi afecţiunile creierului.

"Ştim ce l-a omorât pe tata. Lovirea mingilor cu capul l-a ucis pe tata, iar FA nu recunoaşte asta. Ne îngrijorăm nu doar pentru fotbaliştii actuali, ci şi pentru copiii din acest joc. Ei trebuie să ştie riscurile şi să facă alegerile în cunoştinţă de cauză", a declarat fiica lui Jeff Astle, Dawn, înaintea unei întâlniri cu preşedintele FA, Greg Dyke, şi cu neurochirurgul Willie Stewart.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Incident sexual între Gabriel Oprea și Kovesi? / Evenimentul ar fi avut loc în fostul birou al lui Ceaușescu de …

2 Val de vedete internate cu Covid la „Matei Balș”

3 „Mă simt mai bine” / Loredana Groza, postare din ambulanță

4 Citiți și voi ce manevre se fac pentru ca Leo de la Strehaia, fostul iubit al deputatei PSD Laura Vicol, să sc…

5 Citiți și voi ce avere are interlopul care i-a despicat capul cu sabia polițistului de la trupele speciale