Papahagi îşi încetează suspendarea din PMP: Lupta împotriva PSD are nevoie de toate forţele dreptei

Papahagi îşi încetează suspendarea din PMP: Lupta împotriva PSD are nevoie de toate forţele dreptei

Adrian Papahagi anunţă că a decis luni să-şi înceteze suspendarea voluntară din PMP, deoarece nu mai poate sta pe margine, pentru că ”lupta împotriva PSD are nevoie de toate forţele dreptei”.

Papahagi îşi încetează suspendarea din PMP: Lupta împotriva PSD are nevoie de toate forţele dreptei (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

”Nu mai pot sta pe margine. Lupta împotriva PSD are nevoie de toate forţele dreptei”, scrie Papahagi pe Facebook.

El precizează că a decis astăzi să-şi înceteze suspendarea voluntară din PMP.

”Revin, ca simplu membru, în partidul al cărui co-fondator sunt şi a cărui victorie mi-o doresc. Voi petrece această săptămână în campanie, la Bucureşti şi în ţară, alături de colegii din PMP”, mai scrie Papahagi.

În luna februarie, Adrian Papahagi anunţa că se retrage din viaţa politică "din raţiuni personale" şi că în perioada următoare îşi va dedica energia familiei şi universităţii şi va refuza apariţiile publice, menţionând că va acorda sprijin şi încredere PMP şi preşedintelui Traian Băsescu .

"Din raţiuni personale, care nu mă implică decât pe mine, am decis să mă retrag din viaţa politică. Voi continua să lupt, ca intelectual, pentru valorile în care cred şi pentru asanarea spaţiului public românesc. Voi acorda mereu sprijin şi încredere Partidului Mişcarea Populară, al cărui fondator sunt, şi Preşedintelui Traian Băsescu. Voi fi alături de ei ca orator şi susţinător, atunci când mi-o vor cere, aşa cum s-a întâmplat din vara lui 2012 încoace. În perioada următoare îmi voi dedica toata pasiunea şi energia familiei şi universităţii, şi voi refuza orice apariţie publică", se arăta în mesajul lui Papahagi.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…