Ponta a discutat cu Biden, la iniţiativa oficialului SUA, despre parteneriatul strategic şi securitate

Ponta a discutat cu Biden, la iniţiativa oficialului SUA, despre parteneriatul strategic şi securitate

Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o discuţie telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la iniţiativa acestuia, privind parteneriatul strategic şi sescuritatea internaţională, inclusiv situaţia din Afganistan, informează Guvernul român.

"La data de 21 octombrie 2014, prim-ministrul României Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la iniţiativa acestuia. Cei doi înalţi oficiali au discutat despre modalităţile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Au fost abordate, în cadrul dimensiunii politico-militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic, teme actuale de pe agenda de securitate internaţională, inclusiv problematica situaţiei din Afganistan şi pregătirea Misiunii "Resolute Support" a NATO care va înlocui Misiunea ISAF începând cu anul 2015", se arată într-un comunicat.

Sursa citată mai precizează că premierul Victor Ponta a reafirmat faptul că România este şi va rămâne un partener strategic de încredere al SUA, precum şi determinarea părţii române pentru consolidarea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…