Halep, în grupa roşie la Turneul Campioanelor. Care sunt adversarele româncei

Halep, în grupa roşie la Turneul Campioanelor. Care sunt adversarele româncei

Jucătoarea de tenis Simona Halep, de luni locul 4 WTA, va juca în grupa roşie la Turneul Campioanelor, alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovici, conform tragerii la sorţi de sâmbătă, de la Singapore.

Americanca Serena Williams este locul 1 WTA, canadianca Eugenie Bouchard este locul 7 WTA, iar jucătoarea sârbă Ana Ivanovici este pe locul 8 WTA.

Din grupa albă vor face parte rusoaica Maria Şarapova, locul 2 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, de luni locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA şi daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA.

În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în semifinale, fază în care se vor întâlni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingăoarele din semifinale îşi vor disputa trofeul.

Jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câştigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obţinut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.

 


populare
astăzi

1 Poză de visat urât...

2 Da, oameni buni, asta este adevărata față a Rusiei! / „Sunt în stare de șoc. Băiatul meu zace acolo din 8 mai. Nici măcar nu pot să-l îngrop”

3 David Popovici a refuzat elegant propunerea celor de la PSD. A spus «nu» la ceva ce mulți tineri și-ar fi dorit din plin

4 Nu, nu e Isărescu, e proprietarul Lukoil, Alekperov...

5 Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene