Liga I: Dinamo București - FC Viitorul Constanța 1-5

Liga I: Dinamo București - FC Viitorul Constanța 1-5

FC Viitorul Constanța a surclasat-o pe Dinamo București cu scorul de 5-1 (1-0), luni seara, chiar în Șoseaua Ștefan cel Mare, în ultima partidă a etapei a 16-a a Ligii I de fotbal. FC Viitorul, care a câștigat toate partidele jucate pe terenul lui Dinamo, a deschis scorul din penalty, prin Florin Tănase (32). La faza respectivă, Ianis Hagi a șutat puternic, portarul Iustin Popescu a respins, iar fundașul sloven Miha Mevlja l-a faultat în poziție de ultim apărător pe Aurelian Chițu. Mevlja a fost eliminat.

Dinamo a egalat după pauză, prin camerunezul Eddy Gnohere (53), la o ieșire neinspirată a portarului Victor Rîmniceanu.

FC Viitorul a preluat conducerea în min. 64, când Vlad Achim a trimis în plasă din apropiere, după o minge respinsă de portarul Popescu. Finalul a aparținut, de asemenea, oaspeților, care au înscris de trei ori, prin Adnan Aganovic (87, 90+2) și Vlad Achim (90+1), cu un șut superb la vinclu, ratând și alte ocazii clare.

Dinamo a ratat prima ocazie mare a partidei (16), prin Steliano Filip, scăpat singur cu portarul. În min. 21 s-a petrecut o fază controversată, Gnohere a fost oprit neregulamentar de portarul Rîmniceanu în careu, dar Dinamo nu a primit penalty, Vojnovic fiind semnalizat în poziție de ofsaid.

Kevin Boli (FC Viitorul) a avut o șansă de gol, dar Popescu a respins șutul său din marginea careului (68). Goalkeeper-ul dinamovist a avut o intervenție salutară la șutul lui Ianis Hagi (74), iar constănțenii au ratat și un contraatac supranumeric (84).

Aceasta este cea mai drastică înfrângere suferită de Dinamo de la 1-6 cu Astra, la Giurgiu, pe 6 decembrie 2014. În etapa trecută, Dinamo a fost învinsă cu 3-0 de CSU Craiova, în Bănie.

Dinamo a suferit a treia înfrângere acasă în acest sezon, survenită în ultimele patru jocuri de pe teren propriu.

FC Viitorul a legat trei victorii consecutive în campionat, devenind echipa cu cel mai bun atac.

În tur, scorul a fost egal, 1-1.

În prima repriză, membrii Peluzei Cătălin Hîldan au solicitat elevilor lui Mircea Rednic să nu joace partida, în semn de solidaritate cu victimele tragediei din clubul Colectiv, iar spectatorilor le-au cerut să părăsească stadionul.

FC Dinamo București — FC Viitorul Constanța 1-5 (0-1), Stadion "Dinamo" — București
Au marcat: Eddy Harlem Gnohere (53), respectiv Florin Tănase (32 — penalty), Vlad Achim (64, 90+1), Adnan Aganovic (87, 90+2).
Cartonaș roșu: Miha Mevlja (Dinamo, 31).
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești); arbitri asistenți: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (București); arbitru de rezervă: Dragoș Istrate (București)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) — CCA, Paul Mincu (București) — LPF

AGERPRES 


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu