Simona Halep, locul 7 în clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume (Forbes)

Simona Halep, locul 7 în clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume (Forbes)

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA, se află pe poziția a 7-a în ierarhia celor mai bine plătite sportive din lume, stabilită de revista americană Forbes, cu venituri totale de 6,8 milioane dolari, realizate între 1 iunie 2014 și 1 iunie 2015. Rusoaica Maria Șarapova, numărul 2 mondial, rămâne sportiva cu cele mai mari venituri din lume, pentru al 11-lea an consecutiv, precizează Forbes. Șarapova, în vârstă de 28 ani, câștigătoarea ediției de anul trecut a turneului de Mare Șlem de la Roland-Garros, după o finală cu Simona Halep, a obținut suma de 6,7 milioane dolari din premii la diferitele competiții la care a participat, însă câștigurile sale totale, care includ sponsorizările și alte surse de venit, s-au ridicat în total la 29,7 milioane dolari.

Americanca Serena Williams, liderul clasamentului WTA, ocupă locul secund în această ierarhie, cu 24,6 milioane dolari, în timp ce pe poziția a treia se află daneza Caroline Wozniaki, cu 14,3 milioane dolari.

Singurele prezențe din afara tenisului în Top 10 Forbes sunt cele ale pilotului de curse Danica Patrick (poziția a 4-a), campioanei de arte marțiale mixte Ronda Rousey (8) și jucătoarei de golf Stacy Lewis (9).

Veniturile realizate de vedetele feminine ale sportului mondial sunt, însă, mult mai mici decât cele realizate de bărbați. Astfel, topul masculin este dominat de boxerul american Floyd Mayweather, care încasat 300 milioane de dolari pe parcursul ultimului an, urmat de învinsul său din "meciul secolului", disputat pe 2 mai la Las Vegas, filipinezul Manny Pacquiao, cu 160 milioane dolari, și fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, cu 79,6 milioane doliari.

Iată cum se prezintă clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume stabilit de Forbes:
1. Maria Șarapova (Rusia/tenis) 29,7 milioane dolari
2. Serena Williams (SUA/tenis) 24,6 milioane
3. Caroline Wozniacki (Danemarca/tenis) 14,3 milioane
4. Danica Patrick (SUA/automobilism) 13,9 milioane
5. Ana Ivanovic (Serbia/tenis) 8,3 milioane
6. Petra Kvitova (Cehia/tenis) 7,7 milioane
7. Simona Halep (România/tenis) 6,8 milioane
8. Ronda Rousey (SUA/arte marțiale mixte) 6,5 milioane
9. Stacey Lewis (SUA/golf) 6,4 milioane
10. Agnieszka Radwanska (Polonia/tenis) 6 milioane.

AGERPRES 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Propagandiştii Kremlinului, supăraţi că tinerii ruşi nu vor să moară în războiul lui Putin: „Avem 150 de milioane de oameni. Câţi dintre ei luptă în D…

2 Aviația militară ucraineană a efectuat cel mai masiv atac de la începutul invaziei

3 The Times / Disperare la Kremlin! Armata Rusiei, aproape de o înfrângere umilitoare în sudul Ucrainei!

4 „Ucigașul de blindate” / Un sergent ucrainean a spulberat 16 „unități” ale armatei ruse, cu sistemele antitanc Stugna și Javelin

5 Era intimă cu Lavrov! / Jurnalista rusă Daria Aslamova, arestată pentru spionaj în Kosovo