Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Miami (WTA)

Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur la Miami (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Christina McHale (SUA), cu 7-5, 6-4, miercuri, în runda inaugurală a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari.

Cîrstea (24 ani), aflată pe locul 148 în clasamentul mondial, beneficiara unui wildcard la acest turneu, a cedat după o oră și 41 de minute în fața americancei de 22 de ani, care ocupă locul 66 în lume.

McHale o învinsese pe Cîrstea și în prima lor partidă directă, anul trecut, la Roma, în primul tur, cu 6-3, 4-6, 6-1.

În acest an, Cîrstea a pierdut toate cele trei meciuri jucate, precedentele fiind la Australian Open în primul tur (5-7, 0-6 cu Alexandra Panova) și la turneul ITF de la Midland (3-6, 3-6 cu Jessica Pegula). De la US Open, care a avut loc la sfârșitul lunii august, Sorana Cîrstea a câștigat doar două meciuri la simplu din nouă jucate.

Cîrstea a ajuns pe locul 148 în lume în clasamentul WTA, cea mai slabă clasare a sa din 2007 încoace. Sorana a fost numărul 21 mondial pe 12 august 2013, cea mai bună clasare din carieră.

Pentru participarea la Miami Open, Sorana va fi recompensată cu 10.485 dolari și 10 puncte WTA. AGERPRES 


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 „No booking for Romanian people” / Țepele pe care și le-au luat românii în vacanța de sărbători