Alina Bica, în arest la domiciliu; decizia nu este definitivă

Alina Bica, în arest la domiciliu; decizia nu este definitivă

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri ca fosta șefă a DIICOT Alina Bica să fie judecată în arest la domiciliu, în dosarul privind retrocedarea unui teren din Capitală, cunoscut și ca dosarul "Bica 1".

Instanța a înlocuit măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o durată de 30 de zile.

Decizia nu este definitivă.

În plus, fostul șef al DIICOT mai este arestat și în dosarul "Bica 2".

Judecătorii i-au impus Alinei Bica mai multe interdicții: să nu părăsească imobilul în care locuiește, fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemată; să nu comunice cu restul inculpaților din dosar ori cu martorii, direct sau indirect.

În același dosar, instanța a menținut arestul la domiciliu în cazul inculpaților Dragoș George Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Emil Nuțiu și Crinuța Dumitrean.

Alina Bica a fost trimisă în judecată pe 15 decembrie 2014 în dosarul privind acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală, fiind acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă săvârșită ca secretar de stat și ca reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

În dosar au fost deferite justiției pentru aceeași faptă și alte persoane care erau în componența comisiei: Crinuța Dumitrean, fost președinte ANRP, Dragoș Bogdan și Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, vicepreședinte ANRP, Cătălin Teodorescu, actualmente deputat, Oana Vasilescu, jurist, șef birou în MJ, Remus Baciu, condamnat definitiv la 5 ani pentru corupție în altă cauză.

De asemenea, au mai fost deferiți justiției Emil Nuțiu, în stare de arest preventiv, evaluator, și Stelian Gheorghe, sub control judiciar, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii.

"În 15 martie 2011, inculpații Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan și Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu (...), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat și a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane", susține DNA.

Potrivit DNA, membrii comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparației vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu cel supus evaluării, din punct de vedere al suprafeței, locului amplasării și datei evaluării.

Procurorii au constatat că aprobarea de către membrii comisiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

"Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese și din faptul că, în ședința din 24 februarie 2011, când dosarul nr. 22714/ FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea ședință, fiind solicitată participarea evaluatorului și întocmirea unui scurt istoric al dosarului. Suma de 377.282.300 lei, plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren agricol prin conversiune în titluri de proprietate, este mai mare decât totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011, care a fost de 249.882.000 lei", au reținut anchetatorii.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit ca parte civilă în dosar, solicitând obligarea inculpaților și a părților responsabile civilmente la plata echivalentului sumei de aproximativ 62 milioane euro. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”