Adrian Năstase a ieşit din penitenciar: Este nevoie de o lege a graţierii

Adrian Năstase a ieşit din penitenciar: Este nevoie de o lege a graţierii

UPDATE 19.10 La ieşirea din penitenciar fostul premier a declarat că este neschimbat. „Încercările din ultimii ani cred că m-au întărit. Este vital să înţelegem că penitenciarul este o instituţie depăşită, care duce la recidivă. Ar fi necesară o a treia putere, legislativul, şi probabil, fiindcă acum pot să vorbesc mai liber, aş spune că ar fi nevoie anul viitor de alegeri parlamentare anticipate, care să construiască un Parlament solid şi care să rezolve unele dintre problemele care în momentul de faţă sunt fără răspuns. Dar ar fi nevoie fără îndoială de o schimbare a legii electorale şi de revenirea la alegerile pe listă astfel încât să se profesionalizeze Parlamentul. Cred că ar trebui înţeles un lucru simplu: din când în când este nevoie de o lege de amnistie fiscală, dar este nevoie şi de o lege a graţierii", a declarat fostul premier, precizând că această lege a graţierii ar trebui "să fie într-o formulă înţeleaptă, nu aberantă, cu limite până la 7 ani".

„De aici voi pleca direct la Cornu”, a menţionat acesta. „Soţia mea este deja la Cornu. Vă mulţumesc, aţi păzit imobilul din Zambaccian, are o anumită valoare. Aţi avut informaţii foarte bune“, a spus Năstase jurnaliştilor, pe un ton ironic. „Nu ciocniţi maşinile în timp ce mă urmăriţi. Nu vi le asigur“, a mai transmis fostul premier jurnaliştilor, zâmbind.

Fostul premier a mai adăugat că nu are de când să renunţe la noua sa înfăţişare, adică la barbă. „Am ajuns la concluzia că îmi stă foarte bine aşa”, a spus Năstase.

El a mai adăugat că vrea să stea cu familia, dar şi că are "divese idei extravagante", pe care însă nu le dezvăluie acum jurnaliştilor şi nici nu ştie dacă le va dezvălui.

"În ultimii 10 ani aţi dus-o foarte bine fără mine, în ultimii trei ani şi mai bine", a mai spus Năstase.

"Ştiţi foarte bine că în următorii nouă ani eu practic nu voi putea să ocup funcţii publice şi, din acest punct de vedere, mi-a făcut mare plăcere să primesc diverse oferte de la nişte societăţi multinaţionale şi de la un guvern străin. Să nu mă întrebaţi de unde pentru că oricum nu o să vă spun. Dar dacă nu mai este nevoie de mine în România, aşa cum au hotărât instanţele, în mod evident va trebui să găsesc un drum pentru viitor", a spus Năstase.

Întrebat cum arată în prezent omul politic Adrian Năstase, el a arătat din nou că în momentul de faţă nu are dreptul să voteze, să fie ales şi să ocupe funcţii publice.

"Aş vrea să fiu eventual consultant politic şi eventual să fac contracte cu unele dintre televiziunile voastre pentru a explica diverse lucruri", a adăugat Adrian Năstase.

Întrebat de ce şi-a lăsat barbă şi dacă va renunţa acum la ea, Năstase a răspuns negativ, adăugând că i s-a spus că, arătând astfel, ar putea obţine cu uşurinţă un rol într-un film. "Nu ştiu (ce rol, n.r.), dar aştept oferte. Există nenumărate documentare la unele televiziuni în care n-aş vrea să joc", a mai răspuns fostul premier la întrebările jurnaliştilor.

Întrebat ce făcea înainte să fie eliberat, Năstase a răspuns că tocmai terminase o discuţie cu o parte din "colegii" săi despre Constantin Brâncoveanu şi şi-a adus aminte că "de fapt trădarea boierilor a dus la apariţia domnitorilor fanarioţi în România".

Năstase a mai spus că scrie o carte care se intitulează "Traversarea deşertului" şi în care va include experienţa penitenciarului şi că intenţionează să se întoarcă la catedră, la Facultatea de Drept.

Acesta a fost aşteptat la ieşirea din penitenciar de cei doi fii ai săi şi de mai mulţi apropiaţi.

Adrian Năstase, la ieşirea din sediul Tribunalului Ilfov FOTO Mediafax

UPDATE Andrei Năstase, fiul fostului premier, a ajuns deja la Penitenciarul Jilava. El îşi aşteaptă tatăl, care va ieşi în această seară din închisoare

UPDATE Concret, magistraţii de la Tribunalul Ilfov au respins contestaţia procurorilor la sentinţa Judecătoriei Sectorului 4, de la începutul lunii iulie, care spunea că Năstase poate părăsi penitenciarul.

Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a fostului premier, acesta urmând să plece astăzi din Penitenciarul Jilava.

Serviciul de executări penale al instanţei urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar şi altor instituţii ale statului.

După procesarea documentului de la instanţă, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalităţile în cazul lui Năstase şi să îl elibereze.

Cristian Tudor Popescu: „Iese în rezultat rentabil”

Eliberarea fostului premier după şapte luni petrecute în închisoare este percepută de mase „ca un fel de scuză a justiţiei faţă de Adrian Năstase”, a declarat, la Digi24, jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Eliberarea este percepută la nivelul masei, unde nu există subtilităţi juridice, ca un fel de scuză a justiţiei faţă de Adrian Năstase. Adică: să ne iertaţi, poate şi noi am cam exagerat. O astfel de imagine în legătură cu Adrian Năstase se răsfrânge pozitiv din punct de vedere al votului către Ponta şi partidul său”, a apreciat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a mai spus că fostul premier. „iese în rezultat rentabil”. „Dacă sinuciderea lui Adrian Năstase, de la prima arestare, ar fi fost dusă la bun sfârşit, era o afacere foarte proastă pentru domnul Năstase. Pentru că, până la urmă, nu se dovedeşte, câtuşi de puţin, o afacere rea pentru domnul Năstase această perioadă petrecută în detenţie”, a mai spus jurnalistul.

„Domnia sa iese mult înainte de termenul iniţial, iese cu statutul pe care şi l-a clamat tot timpul, de deţinut politic. Nu şi-a recunoscut niciodată vinovăţia penală. Şi, dacă facem socoteala banilor pe care i-a realizat în raport cu timpul pe care l-a petrecut în penitenciar, iese în rezultat rentabil”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

La rândul lui, premierul Victor Ponta şi-a exprimat bucuria pe pagina sa de Facebook faţă de decizia judecătorilor de a-l elibera pe fostul premier Adrian Năstase.

„Mă bucur fff mult că Adrian Năstase va fi în seara aceasta alături de familia sa!“, a scris Ponta pe Facebook.

UPDATE Năstase a susţinut şi ultima intervenţie în instanţă:

„Sentimentul meu atunci când am citit motivele contestaţiei a fost că este un diferend între instituţiile statului. (...) Am identfiicat şase aspecte în care DNA critică Comisia privind eliberarea condiţionată. Rezultă că există o mare problemă între DNA şi comisia condusă de un judecator, care a avut o posibilitate mult mai evidentă de a se pronunţa pe conduita mea. Eu încă nu înţeleg de ce DNA trebuie să participe şi la faza când se discută eliberarea condiţionată. În ceea ce priveşte conduita mea, Comisia spune pur şi simplu că am avut o conduită impecabilă. Vreau să spun un lucru în care eu cred foarte tare. Există o diferenţă foarte mare între procesul efectiv şi condamnare. Nu am cerut graţierea, nici preşedintelui interimar, nici celui actual, nici preşedintelui Comisiei Europene. Îl asigur pe domnul procuror că după liberarea mea condiţionată nu mă voi înscrie la alegerile prezidenţiale în campania care urmează”.

Acesta a mai spus că va respecta legea dacă va fi liberat.

„Nu spun că sunt liber de contract şi că aştept oferte, dar sigur viaţa mea a fost marcată în urma acestor acţiuni ale DNA. Voi respecta legea, de multe ori am participat la elaborarea sa. Vă solicit să respingeţi contestaţia Parchetului şi să ţineţi cont de argumentele avocaţilor şi de documente”, a încheiat Adrian Năstase.

Ulterior, magistraţii au anunţat că instanţa rămâne în pronunţare.

„Tatăl nostru este un luptător. Este acelaşi Adrian Năstase. Cu toţii suntem emoţionaţi, îmi doresc să mă aşez în faţa televizorului şi cu ajutorul dumneavoastră să primesc informaţia şi să merg să-l iau acasă. Atitudinea constantă a DNA este deranjantă”, a declarat Andrei Năstase, fiul fostului premier.

UPDATE „Am sentimentul că vom ajunge să mergem pe stradă după regulile DNA-ului, eventual şi să respirăm doar după regulile DNA. Sigur că avem voue sa criticăm soluţiile instanţelor, nu aşa cum susţine DNA”, a declarat la tribunal un alt avocat al lui Adrian Năstase, Viorel Roş.

UPDATE Avocatul lui Năstase, Ion Cazacu, a explicat că fracţia a fost calculată la patru ani şi şase luni, iar Năstase a executat până acum 605 zile, faţă de cele 548 existente din ambele pedepse.

„În prezent lucrează şi la a patra carte, dar oricum nu mai este nevoie pentru ca deja i-au fost scăzute 105 zile pentru celelalte trei”, a mai spus Cazacu.

Procurorul a cerut o altă copie a expertizei psihologice de la dosar, pentru că nu era lizibilă. Judecătorul a respins însă cererea procurorului DNA, pe motiv că ar mai exista şi altele la dosar.

UPDATE Prezent în sala de judecată, cu aceeaşi barbă şi părul pieptănat spre spate, Adrian Năstase a făcur referire la DNA şi libertatea de exprimare. „Îmi aduc aminte despre o discuţie de acum un an cu domnul procuror în ceea ce priveşte libertatea de exprimare. Daca DNA doreşte ca numai liberatatea mea să fie îngrădită, atunci poate da o dispoziţie”, a spus Năstase.

Procurorul a susţinut că fracţia de pedeapsă executată nu este îndeplinită. „Nu considerăm că sunt îndeplinite condiţiile temeinice de îndreptate. Din înscrisurile depuse, respectiv postările sale de pe blog, Adrian Năstase se consideră condamat politic”, a explicat procurorul.

UPDATE Fostul premier Adrian Năstase a ajuns la Tribunalul Ilfov. Năstase a fost adus de la penitenciarul Jilava. La coborârea din duba de poliţie, Năstase le-a transmis un mesaj jurnaliştilor prezenţi la Tribunalul Ilfov: „Sper să vorbim deseară“.

Adrian Năstase, la ieşirea din sediul Tribunalului Ilfov FOTO Mediafax

UPDATE Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase, este optimist cu privire la decizia judecătorilor: „Va fi un duel judiciar, dar aşa este frumos să fie. Sper ca azi acest calvar pentru domnul Năstase să ia sfârşit“.

UPDATE Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, a declarat în această dimineaţă că speră ca după-amiază întreaga familie să se reunească. „Sper să am ocazia să dau barba jos. Există motive de îngrijorare, dar sper ca avocaţii să aiba argumente ca să-l elibereze “, a declarat Andrei Năstase.



Pe 23 iulie, Judecătoria Sectorului 4 a decis că fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarele „Zambaccian" şi „Trofeul calităţii", poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

Decizia instanţei nu a fost definitivă, iar în aceeaşi zi, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat hotărârea instanţei.

A avut un comportament foarte bun

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au analizat propunerea de liberare condiţionată înaintată de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, potrivit căreia Năstase „a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar".

„Astfel, potrivit caracterizării ataşate la dosar, petentul condamnat a participat în mod constant la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere, implicându-se cu precădere în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate. Totodată, urmare a participării la activităţile de educaţie a fost recompensat de opt ori, fără ca pe întreaga perioadă de detenţie să fi fost sancţionat disciplinar. A publicat trei lucrări ştiinţifice (în decembrie 2012, mai 2014 şi iunie 2014) pentru care s-au considerat 105 zile executate din durata pedepsei. Toate aceste aspecte ultim menţionate în referire la petentul condamnat formează instanţei opinia că pe parcursul detenţiei comportamentul petentului condamnat a fost unul foarte bun, aşa cum şi unitatea de penitenciar a apreciat în caracterizarea înaintată la dosar", se arată în motivarea deciziei instanţei.

Argumentele procurorilor

Pe de altă parte, DNA arăta în motivarea contestaţiei formulate la decizia de eliberare condiţionată a lui Năstase că fostul premier nu s-a remarcat printr-un comportament „merituos, deosebit” care să justifice punerea în libertate.

Activităţile educative desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar au avut loc împreună cu alţi deţinuţi şi nu reflectă comportamentul sau personal, potrivit Hotnews, care citează DNA.

Mai mult, procurorii afirmă că în dosar nu există dovezi „temeinice de îndreptare a condamnatului”, iar faptul că Năstase a executat perioada din pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege nu îi conferă un drept la eliberarea condiţionată, ci o vocaţie.

Adrian Năstase, încarcerat de pe 6 ianuarie

Pe 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Trofeul calităţii" şi „Zambaccian", să adauge un spor de şase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier de pe 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui Adrian Năstase a fost scăzută perioada în care a stat în penitenciar, respectiv nouă luni (272 de zile), de pe 20 iunie 2012 până pe 18 martie 2013, când a executat pedeapsa de doi ani primită în dosarul „Trofeul calităţii".

Curtea Supremă i-a condamnat pe 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii". El a fost încarcerat pe 26 iunie 2012 şi pus în libertate pe 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Adrian Năstase a ieşit din penitenciar după ce a fost eliberat condiţionat de judecătorii Tribunalului Ilfov FOTO Adevărul/Marian Iliescu

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale