Duşa: Bugetarea Armatei să fie în atenţia instituţiilor; în 2016-2017 se va ajunge la 2% din PIB

Duşa: Bugetarea Armatei să fie în atenţia instituţiilor; în 2016-2017 se va ajunge la 2% din PIB

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, la conferinţa "Profilul României în NATO la 10 ani după integrare", că bugetarea acestui minister trebuie să stea în atenţia instituţiilor statului cu atât mai mult în aceste zile, având învedere situaţia politică şi militară din regiune.

Duşa: Bugetarea Armatei să fie în atenţia instituţiilor; în 2016-2017 se va ajunge la 2% din PIB (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Cu atât mai mult, în aceste zile, când avem situaţia politică, militară din zona Ucrainei, complexă şi complicată, se pune problema ca bugetarea Ministerului Apărării Naţionale să fie una care să stea în atenţia instituţiilor statului, astfel încât acel proces de restructurare şi refacere a capabilităţilor de luptă ale Armatei române să poată fi realizat cât mai repede", a spus Duşa.

El a arătat că în ultimii ani Armata română şi Ministerul Apărării Naţionale au făcut eforturi deosebite pentru restructurare, pentru adaptare la standardele NATO, iar efortul material şi financiar al României au fost puse în slujba obiectivelor asumate la primirea în NATO.

"Sigur că, de-a lungul timpului, odată cu bucuria primirii în NATO, politicienii au uitat ca bugetul MApN să fie unul care să îi permită să realizeze aceste capabilităţi. Mulţi ani la rând s-a uitat că ne-am angajat să ajungem la o alocare de 2,38% din PIB şi alocările au fos puţin peste 1% din PIB. Sigur că atunci când vorbim de NATO, de securitatea mondială şi naţională, nu trebuie să facem politică, dar abia în 2013 s-a reluat procesul acesta de alocare de resurse bugetare pentru modernizarea şi înzestrarea capabilităţilor pe care ni le-am asumat atunci când am intrat în NATO", a spus el.

Ministrul Apărării a spus că, doar într-un an, având în vedere costurile foarte mari pentru ceea ce înseamnă modernizarea şi realizarea acestor capabilităţi, "nu se pot rezolva lucrurile care nu s-au rezolvat în timp".

El a menţionat că în 2013 a fost elaborat un document strategic, cu putere juridică, care să asigure o creştere anuală a bugetului Ministrului Apărării, astfel încât, în 2016-2017, acesta să ajungă la 2% din PIB.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…