Lucrurile o iau razna în Justiția din Ro? O judecătoare a amânat zeci de procese pentru 6 luni dintr-un motiv halucinant...

Lucrurile o iau razna în Justiția din Ro? O judecătoare a amânat zeci de procese pentru 6 luni dintr-un motiv halucinant...

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară să declanșeze o anchetă în cazul unei judecătoare din Iași, care a amânat zeci de dosare folosind un motiv cel puțin ieșit din comun. Potrivit presei locale, Iuliana Garabet de la Judecătoria Iași a amânat cu o jumătate de an toate dosarele pe care le avea de judecat într-o zi invocând ca motiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată în 1948.

„În temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competențelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi.

Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass media în cursul zilelor de 24, 25 şi 26 aprilie 2024, referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului faţă de avocaţi şi justiţiabili, precum şi la eventuale situaţii de nerespectare, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, a anunțat CSM vineri, într-un comunicat de presă.

Publicația Dezvăluirea a relatat că, pe 15 aprilie, judecătoarea Iuliana Garabet de la Judecătoria Iași a amânat cu o jumătate de an toate cele 44 de dosare pe care le avea pe lista ședinței din ziua respectivă, invocând un motiv cel puțin bizar: ea a făcut trimitere la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

„Având în vedere standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată de Adunarea Generală A Naţiunilor Unite la 10.12.1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, marja de apreciere recunoscută statelor, instanţa apreciază cauza în stare de amânare şi acordă termen de judecată la data de 30.09.2024, ora 09,00, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a formula precizări cu privire la actele invocate, sub sancţiunea anulării cererii, prin raportare la art. 12 Cod de procedura civila”, a motivat judecătoarea Iuliana Garabet, potrivit sursei citate.

Publicația Dezvăluirea mai precizează că aceasta nu a fost singura ședință în care Iuliana Garabet a amânat dosarele fără un motiv întemeiat și că niciuna dintre părți nu solicitase vreodată amânarea. În plus, nici una dintre părțile din dosare nu a cerut termen pentru pregătirea apărării, toate amânările s-au făcut prin decizia acesteia nu la solicitarea justițiabililor.


populare
astăzi

1 Mare dreptate are Sebastian Lăzăroiu! / De citit și pilda cu „eruditul”

2 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

3 ALERTĂ Reacție fără precedent a SUA după apariția documentelor de la serviciile secrete în cazul Călin Georgescu!

4 Voi ați citit despre fenomenul ciudat care se întâmplă cu femeile din Suedia?

5 Cea mai nouă manipulare din aceste zile... / Ori ăștia sunt cretini, ori ne cred pe noi, românii, cretini...