Fostul prim-procuror Tomiță Neagu, condamnat definitiv la 5 ani închisoare

Fostul prim-procuror Tomiță Neagu, condamnat definitiv la 5 ani închisoare

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu Tomiță Neagu a fost condamnat definitiv, vineri, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani închisoare cu executare, pentru luare de mită, spălare de bani și fals intelectual.

Tomiță Neagu a primit 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în forma continuată (3 acte materiale referitoare la terenurile din Jilava, cheltuieli în SUA și un televizor Samsung); 1 an închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual; 3 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și 3 ani pentru spălare de bani.

Pedepsele au fost contopite, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare.

În același dosar, avocatul Adrian Zamfirachi Richartt a fost condamnat la 2 ani închisoare cu executare, iar finul primarului comunei Jilava, Ovidiu Szasz, a primit 3 ani închisoare cu executare.

De asemenea, magistrații l-au condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pe Dumitru Cătălin Vlad și au menținut decizia de achitare a soției Tomiță Neagu, Olimpia Neagu.

ÎCCJ a menținut și decizia dată de Curtea de Apel București din ianuarie 2014 privind confiscarea de la Tomiță Neagu a sumei de 40.000 de lei și restituirea către primarul comunei Jilava (denunțător) Adrian Mladin a mai multor bunuri.

Decizia instanței este definitivă.

Procurorii anticorupție au dispus, pe 17 aprilie 2013, trimiterea în judecată a fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu Tomiță Ionuț Neagu și a soției sale, pentru infracțiuni de corupție.

Potrivit DNA, în sarcina lui Tomiță Neagu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, ulterior procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în prezent suspendat, au fost reținute: două infracțiuni de luare de mită, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, participație improprie la săvârșirea de fals intelectual, în formă continuată, spălare de bani, fals în declarații, în formă continuată.

Soția sa, Olimpia Neagu, ofițer specialist în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, participație improprie la săvârșirea de fals intelectual, în formă continuată, fals în declarații, în formă continuată, spălare de bani.

În dosar au mai fost trimiși în judecată Dumitru Cătălin Vlad, procuror la Parchetul Curții de Apel București, fost magistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, ulterior procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (la data comiterii faptelor); Adrian Richartt Zamfirachi, avocat suspendat la Baroul București, Ovidiu Szasz.

DNA susține că, în perioada 2009 — 2010, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Tomiță Neagu, cu complicitatea soției sale, a lui Adrian Zamfirachi și a lui Ovidiu Szasz, a pretins, primit și acceptat de la primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, ca mită, mai multe bunuri, pentru a fi soluționate dosarele penale aflate în lucru pe rolul Parchetului pe care îl conducea, în care Mladin era cercetat în calitate de primar.

Soții Neagu au primit de la Mladin un teren intravilan de 1.000 metri pătrați și în plus acesta le-a achitat cheltuielile de cazare de 3.294,15 dolari, ocazionate de un sejur petrecut de cei doi în orașul Beverly Hills din SUA și le-a remis un televizor de 8.299,90 lei.

Un al doilea lot cu suprafață de 1.000 metri pătrați i-a revenit lui Zamfirachi.

Dumitru Cătălin Vlad, în calitatea sa de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a acceptat de la Adrian Mladin un teren intravilan de 1.000 metri pătrați pentru a soluționa favorabil un dosar penal constituit ca urmare a unei plângeri formulate de acesta.

Pentru a disimula adevărata proveniență a acestui imobil, plătit în realitate de primar, Dumitru Cătălin Vlad s-a folosit de o persoană interpusă care a semnat contractul de vânzare-cumpărare.

Pentru cele trei loturi de teren a câte 1.000 metri pătrați fiecare, la care se adaugă drumul de acces de 707 metri pătrați, achiziționate de primar cei doi procurori și avocatul Zamfirachi, s-a achitat proprietarilor suma de 240.000 euro, iar pentru a disimula atât adevărata proveniență a acestora, cât și viitorii proprietari, la momentul dobândirii imobilelor respective, Tomiță Neagu, Dumitru Vlad și Zamfirachi s-au folosit de intermedierea lui Ovidiu Szasz, care a semnat toate contractele de vânzare-cumpărare în calitate de împuternicit al proprietarilor.

În plus, pentru a crea aparența că a achitat valoarea terenului dobândit, Tomiță Neagu a încheiat cu Zamfirachi un contract de împrumut fictiv de 10.000 euro.

În 2008, Tomiță Neagu a pretins și primit, prin intermediul avocatului Zamfirachi, 40.000 lei de la o persoană cercetată pentru conducerea unui autovehicul fără a avea permis de conducere, în scopul de a dispune o soluție de scoatere de sub urmărire penală.

În perioada 2009 — 2011, cu ocazia completării declarațiilor de avere, soții Neagu au menționat în fals că au împrumutat de la Zamfirachi 10.000 euro. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Orban a primit ce-a meritat!

2 Așa o fi?

3 Așa o fi?

4 VIDEO Ce nu s-a văzut la TV la Congresul PNL

5 Așa o fi?