Județele din vestul și  sud-vestul țării, sub avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi și inundații  

Județele din vestul și  sud-vestul țării, sub avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi și inundații  

Meteorologii și hidrologii au emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu, vizate fiind  12 județe, în special cele din vestul și  sud-vestul țării. Avertizările au intrat în vigoare în această seară și sunt valabile, pentru o parte dintre județe, până marți.  Județele Gorj și Vâlcea vor fi afectate atât de codul galben, cât și de cel portocaliu, a avertizat directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, acesta subliniind că situația este posibil să se repete în intervalul 31 iulie – 1 august.

Avertizarea cod portocaliu de ploi intră în vigoare în această seară, ora 22,00, și expiră mâine, 28 iulie, ora 10,00. „În cursul nopţii de duminică spre luni (27/28 iulie), în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50...70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp”, avertizează ANM.

Deja în vigoare este atenționarea Cod Galben, emisă pentru intervalul 27 iulie, ora 18,00 – 29 iulie, ora 9,00. „În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi nord-vestul Munteniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp şi va cădea grindină. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pentru intervale mai scurte de timp şi pe arii restrânse”, se menționează în comunicatul ANM.

A intrat în vigoare și atenționarea emisă de hidrologi pentru intervalul 27.07.2014, ora 18:00 – 29.07.2014, ora 16:00. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE şi INUNDAŢIE, bazinele hidrografice afectate fiind Crișul Alb, Mureș, Bega Veche, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Drincea, Desnățui, Jiu, Olt și Vedea.

Codul portocaliu,  începând cu 27.07.2014, ora 19:00, avertizează asupra scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viiturilor rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, pe râurile mici din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. Începând cu 27.07.2014, ora 23:00, același cod a fost emis pe râurile din bazinele hidrografice: Bistra (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Dolj şi Mehedinţi), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, afluenţii Oltului inferior (judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Argeş), iar începând cu 28.07.2014, ora 06:00, pe râurile din bazinul superior al Vedei – amonte S.H. Văleni (judeţele Olt şi Argeş).

COD GALBEN a fost emis pentru râurile din bazinele hidrografice: bazinul superior al Crişului Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, bazinul superior şi mijlociu al Begăi şi bazinul superior al Timişului ( judeţele Caraş Severin şi Timiş), Jiu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman). Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Arad, Alba şi Sibiu.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…