Minore VÂNDUTE ÎN BORDELURILE din Viena, salvate de procurorii DIICOT

Minore VÂNDUTE ÎN BORDELURILE din Viena, salvate de procurorii DIICOT

Șase fete, exploatate sexual de cinci bărbați au fost salvate, joi, de către procurori și polițiști. Fetele, dintre care două minore, erau obligate să se prostitueze în Viena și Timișoara.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Timişoara, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat 5 percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în comiterea unor infracţiuni de trafic de persoane, proxenetism şi trafic de minori.

Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, începând cu luna august 2013 şi până în prezent, 11 membri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 23 şi 49 de ani, ar fi racolat şi exploatat sexual mai multe tinere, printre care şi minore. Este vorba de șase victime, între care două minore.

”În fapt, victimele ar fi fost plasate în mai multe localuri de noapte, cu profil de striptease, atât din municipiul Timişoara, cât şi în cluburi de acelaşi profil din Viena - Austria. În majoritatea cazurilor, membrii grupării s-ar fi folosit de ameninţări şi violenţe pentru a menţine controlul asupra tinerelor, iar sumele de bani susceptibil de a proveni din practicarea prostituţiei le-ar fi revenit în totalitate. Tot în urma cercetărilor, poliţiştii au mai stabilit că, la sfârşitul anului 2013, trei dintre membrii grupării ar fi obţinut credite cu documente false, obţinute în numele unor persoane angajate fictiv, intrând, astfel, în posesia a 3.800 de euro”, au transmis oamenii legii prin ofițerul de presă.

Exploatatorii au fost duși la audieri. De asemenea, vor fi audiate de către procurori și victimele lor. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi înşelăciune. 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…