Patriarhul Daniel: Întreaga natură este făcută pentru sfințire

Sfințirea apei ne aduce aminte că întreaga natură este făcută pentru sfințire, pentru binecuvântare, a afirmat, miercuri, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel.

"Sfințirea apei ne aduce aminte că întreaga creație, întreaga natură, este făcută pentru sfințire, pentru binecuvântare. De aceea, noi care suntem botezați în numele Prea Sfintei Treimi trebuie să ne comportăm în lume binecuvântând și sfințind locul în care trăim și având o grijă deosebită pentru creația lui Dumnezeu — să nu o urâțim, să nu o profanăm și să nu o distrugem. Să nu distrugem frumusețea pământului, să nu distrugem frumusețea râurilor, să nu poluăm apele mării și ale oceanelor", le-a spus patriarhul, la slujba de sfințire a Aghesmei Mari, celor câteva sute de credincioși ortodocși veniți pe Dealul Mitropoliei.

Întâistătătorul BOR consideră că "multele noastre păcate care înseamnă o poluare a sufletului determină adesea și poluarea creației".

"Dar multele noastre păcate care înseamnă o poluare a sufletului determină adesea și poluarea creației, pentru că există o legătură între sufletul păcătos și natura profanată de omul lacom de înavuțire și care nu este responsabil pentru darurile primite de la Dumnezeu care să le cultive și să le transmită generațiilor viitoare", a afirmat înaltul ierarh ortodox, subliniind că "sfințirea caselor și sfințirea grădinilor și sfințirea lumii pe care a creat-o Dumnezeu ne cheamă la multă responsabilitate", la "binecuvântarea darurilor primite de la Dumnezeu".

"Sfințirea Mare a Apei se numește așa — Sfințire Mare — pentru că este invocat Duhul Sfânt sau este cerută pogorârea harului Duhului Sfânt de două ori câte trei și apoi se face binecuvântarea cu Sfânta Cruce în apă, după ce de șase ori s-a făcut binecuvântare cu mâna", a explicat patriarhul Daniel.

"Prin această invocare a darului Duhului Sfânt în două rânduri și apoi la sfârșit sfințirea cu crucea care se afundă în apă, care reprezintă pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos care s-a botezat în Iordan, noi obținem o binecuvântare unică în felul ei, pentru că această apă sfințită se primește numai cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului", a spus ierarhul.

El a adăugat că Agheasma Mare, care "trebuie păstrată într-un loc de cinste, în general înspre răsărit, unde se află și icoanele în casa creștinilor", se dăruiește nouă pentru mai multe binefaceri. "Mai întâi se dăruiește pentru curățirea de păcate a sufletului și a trupului, pentru tămăduirea sau vindecarea de boli sufletești și trupești și pentru sănătate și mântuire. Spre sfințirea trupului și a sufletului, nu numai spre tămăduire, ci și spre sfințire".

După Sfânta Liturghie din Catedrala patriarhală, săvârșită împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, patriarhul Daniel a oficiat, în fața Reședinței patriarhale, slujba cea mare de sfințire a apei (Agheasma Mare), la sărbătoarea Botezului Domnului.

Patriarhul a înaintat apoi printre credincioșii prezenți la slujba de pe Dealul Mitropoliei, botezând minute în șir împrejurul Catedralei patriarhale și întorcându-se apoi în pridvorul Reședinței sale.

La sfârșitul slujbei, apa sfințită din cele 23 de butoaie — peste 12.000 de litri de apă de la izvorul din Grădina Maicii Domnului de pe Dealul Patriarhiei — a fost oferită credincioșilor.

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, miercuri, Boboteaza, care marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfințirii apelor.

În credința ortodoxă, sărbătoarea amintește Botezul Domnului în apa Iordanului la vârsta de 30 de ani, înainte de a păși în viața publică. Potrivit tradiției, la Bobotează se săvârșește slujba de sfințire a apelor — Agheasma Mare, care are semnificația simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primește germenii noii creații, transfigurată prin sfințirea apelor).

Apa sfințită de Bobotează se ia dimineața, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie, apoi, Agheasma Mare luată de la biserică din ziua Botezului Domnului se păstrează în case și se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.

Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Foarte util / Medic din prima linie în lupta cu COVID-19 despre „mitul tratamentelor minune” și fake-urile…

2 BREAKING Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la șefia Spitalului Județean din Baia Mare și a fost repus…

3 Începe să se-ntâmple ce-am văzut în filmele SF / Apare conceptul paşapoartelor COVID şi al paşapoartelor de vacc…

4 Mare grijă, urmează cele mai dure zile! Pericolul ca România să se transforme într-un focar uriaș n-a trecut!

5 Poluare masivă în București miercuri dimineață / Ard fecalele de la o fostă fermă de porci dintre Periș și Ostra…

recomandări

Te ia DNA: Cirloganu Marian Cristinel

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala