Prahova: Procurorii PCA Ploiești au dispus disjungerea unor cauze în dosarul Lukoil

Prahova: Procurorii PCA Ploiești au dispus disjungerea unor cauze în dosarul Lukoil

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești au dispus disjungerea unor cauze în vederea efectuării urmăririi penale în dosarul Lukoil.

Potrivit informațiilor cuprinse în rechizitoriul obținut marți de AGERPRES, a fost disjunsă cauza în vederea efectuării urmăririi penale față de SC Petrotel Lukoil Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, iar în cazul SC Lukoil Energy & Gas România, SC Lukoil Lubricants East Europe, S.C.TP Log Exped Services Ploiești și SC Agenția Lukom-A, cauzele au fost disjunse pentru continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani.

Totodată, procurorii au dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale față de Bogdanov Andrey, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, dar și disjungerea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale față de inculpata Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, fapte comise în perioada 2008-2010 inclusiv.

De asemenea, procurorii PCA Ploiești au dispus disjungerea cauzelor în vederea efectuării urmăririi penale în cazul a zeci de societăți care au legătură cu Lukoil, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani.

Procurorii PCA Ploiești i-au trimis în judecată luni pe directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești și membru în Consiliul de Administrație (CA) al societății, cetățeanul rus Andrey Bogdanov, acuzat de folosirea cu rea credință a capitalului societății și spălare de bani, precum și cetățenii ruși Alexey Voinstev, director general adjunct în cadrul societății de la Ploiești, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății, și Olga Kuzina, director general adjunct în cadrul Petrotel Lukoil Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Andrei Rață, cetățean moldovean, membru în CA al Petrotel Lukoil Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, Dan Dănulescu, director general adjunct în cadrul societății de la Ploiești, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani, și Dorel Duțu, contabil șef în cadrul Petrotel Lukoil Ploiești, pentru complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei echivalent a 1.766.766.125,10 euro.

În rechizitoriul întocmit în cauză se arată că, în perioada 2011-2014, inculpații, în calitate de administratori și directori generali ai SC Petrotel Lukoil SA Ploiești, au folosit cu știință cu rea credință bunurile și creditul de care se bucura societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăți comerciale în care aveau interes direct sau indirect, prin încheierea, în numele și pe seama SC Petrotel Lukoil SA Ploiești, a unor contracte de achiziție de materie primă (țiței), precum și prin încheierea unor contracte de livrare de produse finite în condiții de preț dezavantajoase societății comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor prețuri de livrare situate sub costurile de producție.

"În aceeași perioadă, inculpații, cu știință, au folosit cu rea credință creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza Lukoil Europe Holdings Bv Olanda, membră a grupului Lukoil, în care aveau un interes direct sau indirect, prin aceea că au dispus, autorizat, încuviințat efectuarea de plăți cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora SC Petrotel Lukoil SA Ploiești avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu știință și în detrimentul societății, le-au schimbat destinația prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca și condiții de creditare cu un împrumut defavorabil ca și condiții de creditare destinat investițiilor și care nu s-au regăsit în investițiile societății precum și sume restituite cu titlu de rambursare împrumut și provenite dintr-un aport de capital simulat", se arată într-un comunicat de presă.
Totodată, inculpații au dispus și ordonat transferuri de sume de bani, despre care cunoșteau că provin din săvârșirea infracțiunii de utilizare cu rea credință a creditului societății, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…