Prefectul de Suceava, cercetat pentru ingerințe privind aprobarea de APIA a subvențiilor către CL Udești

Prefectul de Suceava, cercetat pentru ingerințe privind aprobarea de APIA a subvențiilor către CL Udești

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, ar fi cercetat pentru ingerință, în toamna anului 2012, în activitatea unei instituții publice, respectiv APIA CJ Suceava, în afara cadrului legal și oficial, urmărind ca și scop aprobarea de către funcționarii Agenției de Plăți a subvențiilor către Consiliul Local Udești, deși nu erau îndeplinite condițiile de eligibilitate, au declarat vineri pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleași surse susțin că Florin Sinescu este suspectat de săvârșirea mai multor infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Referitor la aprobarea subvențiilor către Consiliul Local Udești, Sinescu l-ar fi favorizat pe primarului Săvel Botezatu, deși Prefectura nu avea atribuții în a verifica și interfera asupra deciziilor de aprobare/respingere a cererilor și nici de a media eventuale conflicte dintre instituții decât într-un cadru legal, deschis și oficial.

Sursele citate au arătat că, în condițiile în care la Instituția Prefectului Județului Suceava nu a fost înregistrată vreo sesizare privind neaprobarea plății subvențiilor către Consiliul Local Udești, Florin Sinescu ar fi procedat la chemarea unui oficial APIA Suceava și a șefului serviciu MS — IT.

În biroul său, acesta le-ar fi cerut explicații neoficiale celor două funcționare cu privire la cazul respectiv și refuzul de a efectua plata. La discuții a asistat și primarul Botezatu, care ar fi adresat chiar și expresii amenințătoare. Astfel, acțiunea prefectului ar fi reprezentat o formă abuzivă de exercitare a autorității instituției pe care o reprezintă.

O altă faptă, potrivit surselor, ar avea legătură cu faptul că prefectul nu a emis ordinul de încetare a mandatului lui Săvel Viorel Botezatu, astfel că acesta a fost menținut în funcția de primar al comunei Udești în perioada 1 octombrie 2012 — 4 decembrie 2014 (arestat preventiv în prezenta cauză), deși raportul ANI, comunicat Prefecturii Suceava, a rămas definitiv prin sentința civilă a Curții de Apel Suceava și au existat mai multe solicitări în acest sens din partea Agenției.

Prefectul Sinescu ar fi invocat — la numeroasele solicitări ale ANI, ale unor consilieri locali, CSM, Curții Constituționale, MAI și DNA — Suceava — diferite motive nereale, pentru a nu emite ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Botezatu, precum că este angrenat în activități privind alegerile prezidențiale și de inventariere a activelor comunei Udești, astfel asigurându-i acestuia avantaje atât patrimoniale, cât și nepatrimoniale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu