Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, destituit

„Prin dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române, cu data de 30 aprilie a.c., comisar-şef de poliţie Diniţă Lucian a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

Începând de astăzi, comisarul-şef Lucian Diniţă va fi adjunctul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Diniţă conducea Direcţia Rutieră a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) din februarie 2009, anterior fiind şef de serviciu în aceeaşi direcţie.

Surse din Poliţie au declarat pe 9 aprilie că Lucian Diniţă şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere - Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma, tot de la Direcţia Rutieră, sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals.

„Inspectorul general (Petre Tobă - n.r.) a dispus declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de patru ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei Rutiere, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei abaterilor disciplinare de: comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitătii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, faţă de un ofiţer de poliţie, precum şi a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, faţă de toţi patru”, a precizat atunci Poliţia Română.

Cazul ofiţerului Augustin Căpâlnaş, de la Direcţia Poliţiei Rutiere, cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, a fost preluat de procurorii Parchetului General.

Poliţistul prins fără carnet, şofer la arhiepiscopie

 

Augustin Căpâlnaş, ofiţerul de la Direcţia Poliţiei Rutiere cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, a absolvit Teologia, fiind arhidiacon, apoi şofer de arhiepiscop, iar ulterior a devenit poliţist şi purtător de cuvânt la Şcoala de Poliţie din Cluj-Napoca şi IPJ Alba.

 

Căpâlnaş a absolvit, în 1996, cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar începând cu 1994, timp de aproape zece ani, a fost arhidiacon la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

 

El a fost şi şofer al fostului arhiepiscop de Alba Iulia, IPS Andrei, în prezent Mitropolit al Clujului.

 

În 2004, Augustin Căpâlnaş a devenit poliţist, fiind ofiţer de relaţii cu publicul la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca. În 2006, Augustin Căpâlnaş a fost transferat de la Cluj-Napoca, fiind numit purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, funcţie pe care a ocupat-o timp de peste un an.

 

Ofiţerul Câpâlnaş este cercetat penal după ce colegii săi din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere au descoperit că acesta conducea cu un permis fals, în condiţiile în care nu a avut niciodată un astfel de document, potrivit unor surse din Poliţie.

 

Conform surselor citate, Căpâlnaş avea atribuţii legate de educaţia rutieră. La un moment dat, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

 

În acest context, poliţistul ar fi recunoscut în faţa colegilor săi că nu are permis. Aceştia l-au întrebat cum a condus până acum, atât maşina de serviciu cât şi autoturismul personal, iar Căpâlnaş ar fi arătat un permis care nu era al lui, au precizat sursele citate.

 

Oficiali din Poliţia Română spuneau, tot pe 2 aprilie, că ofiţerul este încă în funcţie, acesta fiind în prezent în concediu medical.

 

El este cercetat disciplinar, în urma unui control intern făcut de Poliţia Română la sfârşitul lunii februarie fiind sesizat şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

„Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Control Intern, a efectuat verificări la Direcţia Rutieră încă din data de 28 februarie, cu privire la situaţia unui ofiţer faţă de care s-a constat că nu deţinea permis de conducere”, a arătat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

 

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals.

 

 

Ofiţerul de Poliţie Rutieră Augustin Căpâlnaş, depistat de colegi că a condus timp de 23 de ani maşină fără a avea carnet, poate scăpa de infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drum public fără permis. Subcomisarul a fost identificat la o verificare de rutină în baza de date a Poliţiei şi nu a fost surprins în flagrant în timp ce conducea o maşină de un drum public.

 

 

Un fost purtător de cuvând al IPJ Alba, în prezent ofiţer în cadrul Direcţiei Rutiere din IGPR, a fost depistat cu permis fals de conducere. Este vorba despre ofiţerul Augustin Căpâlnaş, care, înainte de a intra în poliţie, a fost timp de 8 ani preot la Alba Iulia.

 

 

Poliţistul de la Direcţia Rutieră a IGPR, cercetat pentru că avea permis de conducere fals, a fost şoferul lui ÎPS Andrei Andreicuţ timp de 13 ani. Augustin Căpâlnaş a fost şi preot, chiar dacă a fost exmatriculat de la facultatea de teologie. Capâlnaş a fost preot în comuna Bogata din Cluj, după care arhdiacon la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

 

 

Ofiţerul Augustin Căpâlnaş, identificat cu permis fals de conducere de colegii din IGPR, a condus coloana oficială a preşedinelui Traian Băsescu. Evenimentul a avut loc în urmă cu cinci ani, când ofiţerul era angajat la IPJ Alba. Augustin Căpâlnaş a condus timp de 23 de ani maşini fără a avea un permis de conducere valabil.

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Filmul atacului de la Săpoca în care au fost uciși 4 oameni și răniți alți 9: „Totul s-a petrecut în mai puţin…

2 VIDEO De văzut! Traian Berbeceanu, interviu de excepție la „Garantat 100%”. Avertismentul care dă fiori al com…

3 HOPA! Clujul, singurul mare oraș al României unde USR / PLUS recunoaște că NU poate câștiga primăria! NICIUN par…

4 VIDEO Voi ați văzut? Dăncilă, afirmații halucinante când este întrebată de ce strigă țara MUIE PSD!

5 Dăncilă, declarații halucinante la Antena 3! Fraților, pe asta o droghează păpușarii din Secu?

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade