ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 3 NOIEMBRIE

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 3 NOIEMBRIE

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 40,33% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis 30,44%, potrivit datelor parțiale furnizate de Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din 18.527 secții de votare, reprezentând 98,30%.

* Un număr de 161.054 de alegători s-au prezentat la vot în străinătate, potrivit datelor primite de BEC până la ora 8,00 de la cele 294 de secții de votare organizate peste hotare.

* Un număr de 187 de fapte contravenționale au fost înregistrate în ziua alegerilor de duminică, dintre care s-au confirmat doar 75, și au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, a informat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

* Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Fundația CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români) și-a exprimat 'profunda indignare și îngrijorare' față de modul în care s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică și a solicitat ca cei responsabili 'să fie trași la răspundere'.

* Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, spune că, în opinia sa, este important ca Victor Ponta, candidatul PSD în alegerile prezidențiale, să-și maximizeze șansele și a mai afirmat că viitorul premier 'nu este obligatoriu să fie de la PSD'.

* Liderii Alianței Creștin-Liberale (ACL) s-au reunit în ședință, la discuțiile, care vizează strategia de campanie și rezultatul alegerilor din primul tur de scrutin, participând candidatul la prezidențiale Klaus Iohannis și liderul PDL Vasile Blaga.

* Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, se află într-o vizită oficială la Bruxelles, programul întâlnirilor incluzând și o întrevedere cu Corina Crețu, comisarul european pentru Politici Regionale.

* Comisia juridică a Camerei Deputaților se întrunește de la ora 14,00, în ședință pentru analizarea cazului Ioan Adam, pentru care DNA a cerut încuviințarea arestării preventive în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 OFICIAL CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă, la sesizarea Liei Savonea

2 Cloacă de corupție la NATO! / Arestări și percheziții în Statele Unite, Belgia și Olanda

3 Scene cumplite în Ucraina / un bărbat filmat cum fuge cu o femeie rănită în brațe. Rușii împușcă civili pe străzile din Pokrovsk

4 Ce porcărie / Citiți asta! Pare că CCR și PSD au fost mână-n mână! Dacă nu, cei de la CCR tot un act de jigodism moral au făcut!

5 BREAKING Suspiciuni că un avion ce zbura deasupra SUA a fost lovit de un obiect ce provine din spațiu