Terapii noi pentru boli infecțioase; ordinul de ministru în acest sens publicat în Monitorul Oficial

Terapii noi pentru boli infecțioase; ordinul de ministru în acest sens publicat în Monitorul Oficial

Mai multe tratamente inovative vor fi introduse pentru pacienții cu boli infecțioase, printre care și hepatita C, HIV/SIDA, în urma aplicării unui ordin de ministru care a fost publicat joi în Monitorul Oficial. "O modificare a prezentului act normativ este introducerea pentru bolile infecțioase. Asta înseamnă terapii noi. Toată lumea își dorește ca și bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi HIV/SIDA, bolile infecțioase, ca hepatita, să fie tratate cu tratamente inovative. Asta încercăm să facem prin criteriile pe care noi le-am modificat", declara luni, într-o dezbatere, Mihaela Udrea, director în Ministerul Sănătății.

Ea menționa că, odată cu publicarea în Monitorul Oficial, ordinul poate fi aplicabil și se vor putea încheia contractele cost-volum. Directorul din MS arăta că o altă modificare pe care o va aduce ordinul de ministru "în favoarea pacientului" va fi și modalitatea de calcul a costurilor, costul pe terapie, care va însemna o economie, astfel încât să poată fi tratați mai mulți pacienți. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu