700.000 de euro înlocuiți cu hârtii la Vama Otopeni: cine avea acces la bani
Furtul a ieșit la iveală în momentul în care autoritățile au demarat procedurile legale pentru a returna banii proprietarului, ca urmare a unei ordonanțe de clasare emise în dosarul vizat. Suma de aproape 700.000 de euro fusese reținută la începutul acestui an, mai exact pe 9 ianuarie 2026, în urma unui control vamal efectuat asupra unui pasager care aterizase pe Otopeni dintr-o cursă dinspre Dubai.
Până la soluționarea situației juridice, banii au fost depozitați într-o încăpere special amenajată pentru păstrarea bunurilor confiscate, aflată în incinta Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători. Însă, când au deschis sacul pentru a pregăti restituirea, funcționarii au avut parte de un șoc.
„La verificarea sacului în care erau păstraţi banii, s-a constatat că acesta conţinea doar o bancnotă şi coli de hârtie”, au precizat reprezentanții Autorității Vamale Române într-un comunicat oficial.
În urma acestei descoperiri, luni, 26 octombrie, Autoritatea Vamală Română a alertat Poliția și a dispus în paralel o anchetă internă. Misiunea investigatorilor se anunță însă extrem de dificilă. Deși holul care duce spre camera de valori este monitorizat video, în interiorul încăperii unde erau păstrați banii nu există camere de supraveghere.
În contextul demarării acestor investigații, Compania Națională „Aeroporturi București” (CNAB) a intervenit public pentru a lămuri cine putea intra în acel perimetru securizat, excluzând orice implicare a personalului propriu.
„Niciun angajat al aeroportului nu are acces la încăperea unde se află obiectele reținute de Vamă”, a declarat pentru presă Teodor Postelnicu, purtătorul de cuvânt al CNAB.
Conform reglementărilor în vigoare, la momentul confiscării sumei, angajații vamali aveau obligația strictă de a redacta un monetar și de a înregistra seriile tuturor bancnotelor reținute. În prezent, pe lângă ancheta penală a polițiștilor, controlul intern declanșat la nivelul Vămii vizează tocmai modul în care au fost respectate aceste proceduri, încercând să stabilească exact cine sunt persoanele cu drept de acces în acea încăpere și care sunt responsabilitățile acestora.
Explorează subiectele:

