Incompetența ministrului PSD Alexandru Rogobete lasă bolnavii cronici fără RMN și CT
Limitarea investigațiilor CT și RMN poate genera, în timp, costuri cu mult mai mari Foto: Pixabay
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, o decizie administrativă cinică a aruncat povara financiară a sistemului medical direct pe umerii celor mai vulnerabili cetățeni. Conform unui document semnat de 13 organizații de profil, pacienții care utilizează bilete de trimitere în regimul special de monitorizare Monitor M3–M8 au dreptul la decontarea unei singure investigații imagistice de înaltă performanță (RMN sau CT) pe parcursul unui an întreg. Aceste categorii includ afecțiuni grave precum bolile cardiovasculare (M3), patologii cardiovasculare conexe și alte boli cronice desemnate (M4), boli rare (M5), afecțiuni neurologice (M6), boli cerebrovasculare (M7) și boala cronică de rinichi (M8).
În fața acestei situații revoltătoare, asociațiile de pacienți solicită de urgență Guvernului și Ministerului Sănătății să elimine aceste plafoane artificiale. Reprezentanții bolnavilor subliniază că frecvența examinărilor CT și RMN trebuie dictată exclusiv de starea clinică a pacientului și de indicațiile medicului specialist, nu de o limită birocratică aplicată orbește. Pentru un bolnav cronic, viața se împarte între așteptarea consulturilor și rezultatele analizelor care arată dacă boala avansează, dacă apar complicații sau dacă schema terapeutică mai este eficientă și trebuie schimbată.
Promisiunile deșarte ale ministrului PSD Alexandru Rogobete și blocajul legislativ
Deși problema este cunoscută la vârful instituțiilor, gestionarea crizei de către reprezentanții PSD din fruntea Sănătății s-a rezumat la demagogie. În aprilie 2026, Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională un proiect de ordonanță de urgență menit să elimine aceste restricții de monitorizare. Cu acea ocazie, ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, lansa o declarație menită să dea bine în presă: „Viața unui om nu se poate calcula în deficit bugetar”.
În ciuda retoricii sforăitoare a demnitarului social-democrat, ordonanța nu a mai fost adoptată niciodată, lăsând pacienții în aceeași situație disperată. Abia pe 12 octombrie 2026, Senatul a votat în unanimitate propunerea legislativă L550/2026, deschizând o a doua cale parlamentară pentru deblocarea accesului la imagistică de înaltă performanță pentru anumite categorii de bolnavi cronici. Totuși, între un proiect votat într-o cameră parlamentară și o măsură aplicată concret este o cale lungă, iar pacienții au nevoie de investigații acum. Președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România), Eduard Pletea, privește cu îngrijorare tergiversările politice: „Sperăm să nu se mai împotmolească și să nu fie respins”.
Mai mult, organizațiile atrag atenția că modificările legislative trebuie să fie extinse pentru a acoperi toate patologiile cronice care au indicație medicală, fără discriminări administrative. Pacienții cu boli autoimune, inflamatorii, reumatologice, musculoscheletale și sistemice — cum ar fi lupusul eritematos sistemic, spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă, artrita psoriazică, vasculitele sau sclerodermia — au nevoie vitală de imagistică pentru diagnosticare și evaluarea organelor afectate, necesarul variind în funcție de apariția unor noi simptome sau de răspunsul la tratament.
Haos în clinici: decontarea pe „segmente” și declarații pe propria răspundere
Așa-zisa decontare a unei investigații anuale ascunde o capcană birocratică și mai perfidă: statul decontează, în realitate, examinarea unei singure regiuni anatomice. Dacă o evaluare completă necesită scanarea mai multor zone, iar clinica nu are plafon disponibil prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru restul corpului, pacientul este lăsat să se descurce singur, ceea ce duce la drumuri suplimentare, amânări periculoase și întârzieri în deciziile medicale.
Eduard Pletea a explicat cum această regulă aplicată de la 1 ianuarie 2026 a blocat complet monitorizarea pacienților neurologici, care în cazul sclerozei multiple (SM) au nevoie de cel puțin un RMN anual pe trei segmente (sau chiar la șase luni, în funcție de tratament).
„În zona noastră de scleroză multiplă, investigația RMN înseamnă trei segmente, în timp ce dânșii au luat în considerare doar un segment. Însă a mai apărut o problemă. În primele șase luni, noi am avut o problemă și cu prestatorii de servicii de imagistică, pentru că ei au renunțat de tot la M3–M8. (...) Nu înțelegeau cum să aplice protocolul, deoarece nu aveau cum să verifice dacă un pacient a făcut acea unică investigație pe anul 2026 sau nu. Și atunci, ca să nu riște să nu intre la decontare, au zis: «Mai bine, știți ceva, nu mai facem deloc cu Monitor»” - Eduard Pletea, președintele APAN România.
Această situație absurdă a generat discuții între APAN și CNAS, însă clinicile private nu au putut fi învinovățite pentru haosul informatic și procedural creat de stat.
„Aici nu e vorba de rea-credință a prestatorilor de servicii de imagistică. E vorba doar că nu aveau cum să controleze dacă pacientul a avut acea unică investigație pe anul 2026 și automat riscau să nu le fie decontată investigația. Și unii dintre ei au reușit să ajusteze protocolul și să îl pună pe pacient să dea o declarație pe propria răspundere că nu a mai făcut în anul 2026 acea investigație. Și dacă cineva, să zicem, dădea informația eronată, atunci clinica și-a asumat ca pierdere” - Eduard Pletea.
Chiar și cu această improvizație, când medicul prescrie trei segmente pentru RMN, doar unul intră în protocolul de decontare, restul de două rămânând neacoperite. „Și povara s-a mutat pe pacient. Adică pacientul a ajuns să plătească celelalte două investigații pentru că nu își permitea să mai aștepte trei luni, șase luni, până când intra pe un protocol de decontare. Plus că expira trimiterea”, a adăugat liderul APAN, precizând că blocaje similare se înregistrează în toate programele de monitorizare.
Cumplita alegere între facturi și supraviețuire
Limitările impuse de autorități creează o falie adâncă între bolnavii care au bani să se trateze la privat și cei care depind exclusiv de sistemul public, transformând dreptul la sănătate într-un privilegiu financiar. Cei fără posibilități își amână investigațiile, riscând agravarea bolii, pierderea capacității de muncă și pierderea independenței.
Un studiu realizat de APAN pe un eșantion de 242 de pacienți cu scleroză multiplă scoate la iveală o realitate socială dramatică. Aproximativ 30% dintre cei chestionați au așteptat peste cinci ani pentru a primi un diagnostic corect, iar 50% au suferit modificări majore în viața profesională sau educațională după aflarea bolii. Din punct de vedere financiar, 27% dintre pacienți au scos din buzunar între 1.000 și 3.000 de lei anual pentru investigații nedecontate, 25% au cheltuit peste 3.000 de lei pe astfel de examinări, iar 23% au plătit peste 3.000 de lei anual doar pe consultații.
„Sunt și semne bune. 31% au fost diagnosticați în mai puțin de șase luni, ceea ce înseamnă că sunt mai multe oportunități de acces la diagnosticare, dar totuși media ne duce într-o medie destul de mare, de trei ani – trei ani și jumătate față de primele simptome. E o întârziere destul de mare. Ce m-a îngrijorat mai mult a fost că 40% dintre respondenți au venituri sub 4.000 de lei, iar 17% au venituri sub 2.000 de lei. Ce poate să facă o persoană mai repede cu un venit sub 4.000 de lei? Să-și plătească lumina, întreținerea și tot ce mai are, să mai dea 2.000 de lei să completeze ca să-și facă RMN-ul sau să facă recuperare medicală, să dea pe kinetoterapie 1.000–1.500 de lei, în funcție de zonă și de complexitatea nevoii de recuperare, sau să dea la psihoterapie?” - Eduard Pletea.
Neputința CNAS și paradoxul unui stat care își sabotează propriul buget
La rândul său, Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), susține că nu ar trebui să existe discriminări între bolnavi și că accesul la imagistică ar trebui să fie garantat fără liste de așteptare, ori de câte ori o cere protocolul medical.
„Din punctul nostru de vedere, este normal ca accesul la imagistică să fie egal și să fie la fel pentru toată lumea, fără liste de așteptare. Pe de altă parte, știm că s-au făcut aceste excepții doar având în vedere faptul că bugetul nu este unul suficient și că, într-adevăr, sunt categorii care au nevoie de aceste servicii cât mai urgent. E greu de pus în balanță care patologie e mai gravă și, normal, nu ar trebui să existe diferență între categorii de pacienți, indiferent de ce fel de pacienți vorbim. (...) Normalitatea ar fi ca orice pacient, atunci când are nevoie și când medicul îi recomandă, indiferent de ce patologie are, conform protocolului, să aibă acces la astfel de servicii de câte ori are nevoie și atunci când are nevoie” - Radu Gănescu, președintele COPAC.
Potrivit liderului COPAC, tăierea accesului la investigații în programele M3–M8 a fost justificată de autorități prin existența unor abuzuri și a unui număr prea mare de examinări. În realitate, măsura demonstrează doar eșecul instituțional al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a gestiona sistemul, preferând să pedepsească toți pacienții la grămadă.
„De fapt, care este traducerea acestei fraze? Traducerea este că CNAS nu poate controla abuzurile. Și nu cred că spune nimeni că nu sunt abuzuri în sistemul de sănătate. Da, sunt abuzuri în sistemul de sănătate, dar Casa, fiind în incapacitatea de a controla aceste abuzuri, a hotărât că mai bine pune piedică la toată lumea decât să fie neputincioasă în fața abuzurilor. De fapt, aici suntem. În situația în care avem un sistem de sănătate absolut necontrolat, necontrolabil. Toată lumea ne spune că sunt abuzuri în concedii medicale, că sunt abuzuri în dosarele persoanelor cu handicap, că sunt abuzuri în servicii medicale, dar nu vine nimeni să ne spună sau să facă ordine în ceea ce, să spunem, autoritățile spun că există abuz. Și cred că aici e problema de fond” - Radu Gănescu.
Pe termen lung, această politică de austeritate prost înțeleasă generează pierderi financiare uriașe pentru stat. Dacă o patologie evoluează în câteva luni și tratamentul nu mai este ajustat la timp din lipsa unui RMN, „pierdem mai mult decât investim, inclusiv prin pierderea calității vieții sau prin complicațiile patologiei”, avertizează Gănescu. Aceeași situație revoltătoare se regăsește și în cazul medicamentelor inovatoare, care ajung la pacienții români cu o întârziere de trei ani.
„Dacă unui pacient îi dai un tratament de 1.000 de euro, dar nu poți să-i faci o investigație de 1.000 de lei pentru că n-ai plafon sau n-ai buget, de fapt aruncăm banii pe fereastră. (...) Dacă acel pacient întârzie și nu va mai răspunde la tratament, în momentul doi apare dizabilitatea, probabil, nu știu, nu va mai putea să se ridice, nu va mai putea să meargă, nu va mai putea să folosească mâinile. Când apare această dizabilitate, pacientul va intra în pensie de handicap, nu va mai putea să meargă la muncă și statul va plăti o viață întreagă asistență socială pentru că n-a putut să-i plătească o investigație simplă, pe imagistică sau orice altceva. Și, de fapt, acesta-i paradoxul în România: suntem atât de zgârciți că plătim mai mult” - Radu Gănescu.
Explorează subiectele:
