Academicianul Dinu C.Giurescu a fost operat pe cord

Academicianul Dinu C.Giurescu a fost operat pe cord

Academicianul Dinu C. Giurescu, în vârstă de 87 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe pe cord deschis, pentru diescţie acută de aortă, intervenţie care a durat 12 ore, starea pacietului fiind în prezent bună.

Dinu C.Giurescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Giurescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a fost operat la o clinică Sanador din Capitală, potrivit unui comunicat al unităţii medicale.

Operaţia a durat 12 ore şi a fost realizată la începutul săptămânii trecute de echipa chirurgicală condusă de Horaţiu Moldovan, medic primar de chirurgie cardiovasculară, şeful secţiei de specialitate din cadrul spitalului Sanador.

Academicianul suferea de disecţie acută de aortă, o situaţie clinică în care cel mai important vas de sânge din organism - artera aortă, care pleacă de la inimă şi hrăneşte cu sânge întregul organism - se fisurează, punând în pericol viaţa pacientului. Intervenţia chirurgicală a avut un caracter de maximă urgenţă şi a constat în înlocuirea arterei aorte la ieşirea ei din inimă şi a arterelor carotide care alimentează creierul.

Considerată cea mai complexă în patologia cardiovasculară a adultului, operaţia presupune utilizarea circulaţiei extracorporale, răcirea pacientului în hipotermie profundă la 18 - 20 grade, perfuzia separată a creierului cu maşina de circulaţie extracorporală şi înlocuirea acestui vas de sânge major cu o proteză vasculară.

Starea de sănătatea a academicianului este bună şi momentan se află în recuperare, în secţia de terapie intensivă.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 Proprietarul uneia din cele mai importante mine de aur din Rusia a fost arestat în propriul avion în timp ce încerca să fugă în Turcia!

5 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban