Activitatea CJ Brașov condus de Căncescu se desfășura după sloganul "șeful vrea" (rechizitoriu)

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu și-a creat un aparat administrativ alcătuit din persoane care au executat întocmai dispozițiile date, fără a exista vreo preocupare pentru verificarea și respectarea legalității, ajungându-se treptat ca întreaga activitate administrativă a instituției, inclusiv realizarea achizițiilor publice, să se desfășoare după sloganul ''șeful vrea'', se arată în rechizitoriul DNA prin care Căncescu a fost trimis în judecată.

Potrivit documentului, pentru a-și asigura controlul asupra întregii activități, Căncescu a angajat în CJ Brașov persoane fidele, din cadrul partidului sau al trustului de presă pe care-l controla, funcționarii fiind recompensați cu excursii în destinații exotice, costisitoare, precum Nepal, Zimbabwe, Kenya, Japonia, fără vreo legătură cu activitatea administrativă sau cu vreun schimb de experiență.

Procurorii arată că Aristotel Căncescu a folosit banii din fondul de rezervă al Consiliului Județean "după bunul său plac", el fiind cel care controla toate achizițiile publice la nivelul instituției.

"Încălcând această prevedere legală, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a dispus de fondul de rezervă după bunul său plac, banii fiind dați localităților din județ exclusiv pe criterii politice și în considerarea relației pe care o avea cu persoana care controla firma beneficiară a achiziției publice. În aceeași modalitate, inculpatul Căncescu Aristotel a controlat de altfel toate achizițiile publice de la nivel CJ Brașov, orice sumă de bani fiind plătită din dispoziția sau cu acordul său, achizițiile fiind direcționate în favoarea persoanelor pe care le agrea și potrivit propriilor interese. În acest fel, în perioada 2010-2013, persoanele din grupul restrâns de apropiați ai inculpatului Căncescu Aristotel Adrian au obținut în mod necuvenit importante sume de bani, după cum urmează: inculpatul Grapă Sebastian a obținut suma de 1.167.200 lei prin intermediul firmelor (...) SRL, (...) SRL, (...) SRL, inculpatul Cornea Claudiu a obținut suma de 932.178,08 lei prin intermediul filmelor (...) SRL și (...) SRL, inculpatul Matei Gavril a obținut suma de 416.721,78 lei, prin intermediul SC (...) SRL", se arată în rechizitoriu.

În ceea ce privește relația inculpatului cu partidul din care făcea parte și cu membrii acestuia, anchetatorii explică faptul că, prin prisma rezultatelor obținute, dar și a poziției de președinte al CJ Brașov, Căncescu a reușit să-și impună persoanele apropiate pe poziții eligibile în cadrul listelor electorale întocmite la dispoziția sa, persoane de la care a pretins în schimb sume de bani necesare campaniei electorale sau activităților partidului.

"Din (...), a rezultat că inculpatul Căncescu Aristotel Adrian era liderul absolut al partidului, sprijinit și de conducerea centrală prin prisma rezultatelor obținute în județ, luările de poziție împotriva sa în partid fiind sporadice și din partea unor membrii care au dorit doar afirmare, fără o opoziție reală la deciziile luate de președinte. Întotdeauna propunerile președintelui au fost adoptate ca atare de birou, chiar și cu aceste opoziții. Chiar și după noiembrie 2014, când a fost arestat preventiv în alt dosar instrumentat de DNA, inculpatul și-a păstrat aceeași influență în partid, membrii biroului județean luând în continuare decizii conform dispozițiilor date de acesta", spun procurorii.

De asemenea, aceștia precizează că Aristotel Căncescu a fost cel care a întocmit lista candidaților pentru consiliul județean, listă de care apoi membrii partidului au luat doar act și au votat-o fără obiecțiuni, în acest mod acesta reușind să-și impună persoanele apropiate și fidele, dar numai după ce aceste persoane au fost de acord să dea sumele de bani cerute pentru partid.

"În acest context, pentru desemnarea candidaților (...) pentru CJ Brașov și pentru organizarea campaniei electorale, la începutul anului 2012 inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a prezentat într-o ședință la partid necesitatea finanțării campaniei electorale, raportat la estimarea cheltuielilor acesteia făcută de (...) și care se ridicau la suma de 500.000 lei. (...) Pentru acoperirea acestei sume inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a pretins ca persoanele care vor candida să suporte parte din acestea, fără însă să precizeze suma exactă datorată și fără ca o astfel de decizie să fie aprobată oficial în biroul permanent. Ulterior, în aceeași perioadă, a prezentat într-o ședință de birou politic județean (...) lista alfabetică de 35 de nume a prezumtivilor candidați, solicitând ca fiecare să suporte parte din cheltuielile campaniei electorale. Din (...), rezultă că au fost date următoarele sume: inculpatul Grapă Sebastian — 170.000 lei, bani dați direct la partid; inculpatul Șoneriu Valentin Olimpiu — 60.000 lei, bani dați lui (...); inculpatul Muntean Cătălin, pentru (...) — 50.000 lei, bani dați direct la partid; inculpatul Cornea Claudiu — 100.000 lei, bani dați direct la partid; inculpatul Matei Gavril — 50.000 lei, din care 30.000 lei dați lui (...) și 20.000 lei direct la partid; (...) — 50.000 lei, bani dați lui (...), inculpatul Ungureanu Vasile — 40.000 lei, din care 20.000 lei dați lui (...) și restul dați direct la casieria partidului, inculpatul Dragoș Crăciun — 15.000 lei, din care 10.000 lei dați lui (...) și restul dați direct la casieria partidului", se arată în rechizitoriul DNA.

Conform sursei citate, banii în cauză au fost utilizați în campania electorală, dar nu au fost evidențiați în documentele oficiale ale partidului.

În ceea ce privește sumele date de fostul senator Sebastian Grapă, el a cerut să fie trecut pe listă cu suma de 220.000 lei, ulterior contribuind însă cu o sumă mai mică, respectiv 170.000 lei, fapt ce a determinat nemulțumirea lui Căncescu.

În plus, spun procurorii, din evidențele oficiale reiese că Grapă figurează cu donații în anul 2012 în sumă totală de doar 51.100 lei, din care 42.500 lei dați prin virament bancar, iar restul în numerar.

"De asemenea, figurează cu donații în natură, respectiv băuturi alcoolice în valoare de aproximativ 3.000 lei (...). Aceste sume nu pot fi justificate de inculpatul Grapă Sebastian, nici chiar sumele cu care figurează că le-ar fi donat oficial, în condițiile în care veniturile lui licite în anul 2011 se ridică la 55.264 lei, iar în anul 2012 se ridică la suma de 47.800 lei, venituri realizate împreună cu familia, așa cum rezultă din declarațiile de avere completate și depuse de acesta. (...) Pentru a face rost de banii pe care inculpatul Căncescu Aristotel Adrian i-a pretins pentru a-l pune pe lista candidaților, inculpatul Grapă Sebastian a convenit cu acesta să aloce bani din fondul de rezervă al CJ unor primării din zona Făgăraș ((...), Lisa, etc.), bani cu care să se finanțeze contracte de achiziții publice care să fie încheiate cu firmele pe care le controla, respectiv SC (...) SRL, SC (...) SRL, SC (...) SRL (actual SC (...) SRL), SC (...) SRL. Urmare a acestei înțelegeri, atât în perioada anterioară alegerilor, cât și ulterior pe parcursul anilor 2012 și 2013, inculpatul Grapă Sebastian a beneficiat de astfel de contracte în baza cărora a obținut necuvenit bani, în total 1.167.200 lei", arată DNA.

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Brașov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, pentru luare de mită în formă continuată (șapte infracțiuni) și abuz în serviciu (cinci infracțiuni, dintre care trei în formă continuată), în timp ce Sebastian Grapă, și el aflat sub control judiciar, va fi judecat pentru dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu (patru infracțiuni, dintre care una în formă continuată) și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Tot sub control judiciar au fost trimiși în judecată Gavril Matei, la data faptelor consilier județean și om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, Gheorghe Claudiu Cornea, la data faptelor consilier județean, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, precum și Adrian Sabin Neag, consilier județean și administrator al unei societăți comerciale la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

În același dosar au mai fost deferiți justiției, în stare de libertate, Radu Petru Ispas, administrator public al județului Brașov la data faptei, și Viorel Costea, director al Direcției de Administrare Drumuri și Poduri (DADP) din cadrul CJ Brașov la data faptei, pentru abuz în serviciu în formă continuată; Ioan Iancu Boeriu, primar al comunei Jibert și Cristinel Paltin, primar al comunei Șercaia, pentru abuz în serviciu; Florin Gabriel Cornea, pentru complicitate la abuz în serviciu; consilierii județeni Valentin Olimpiu Șoneriu și Vasile Ungureanu, primarul municipiului Codlea la data faptei, George Cătălin Muntean, precum și Dragoș Romulus Crăciun, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată; Ovidiu Stângu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului în formă continuată; Ioan Cosmin Leancu, primar al comunei Beclean la data faptei și Lucia Cristina Grama, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Cristina Tatu, editor online: Anda Badea)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / În PSD se vorbește despre iminenta punere sub acuzare a lui Dragnea, Carmen Dan și Dăncilă în Dosar…

2 ULTIMĂ ORĂ / Ministrul de interne îl va destitui pe Raed Arafat săptămâna viitoare

3 Hai, că se poate! Cîțu anunță înghețarea salariilor demnitarilor, concedieri din aparatul bugetar, interzicere…

4 Prostul politicii românești a rămas fără partid. Toți membrii celei mai mari organizații au demisionat scuipân…

5 Documentul dement prin care „Avocatul Poporului” atacă DNA la CCR! Renate Weber este pusă de Tăriceanu și Drag…

recomandări

Te ia DNA: Ionut Savoiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Trucurile astea cu cărți sfidează gravitația