Adrian Oros: Suntem în analiză în ceea ce priveşte activitatea ANIF; s-au cheltuit nejustificat sume foarte mari de bani

Adrian Oros: Suntem în analiză în ceea ce priveşte activitatea ANIF; s-au cheltuit nejustificat sume foarte mari de bani

Modul în care s-au desfăşurat investiţiile şi lucrările din programul de îmbunătăţiri funciare şi activitatea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) din mai multe judeţe se află în analiză, pentru că s-au cheltuit nejustificat sume foarte mari de bani, a declarat, marţi, Adrian Oros, ministrul desemnat pentru portofoliul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"Suntem în analiză în mai multe judeţe în ceea ce priveşte activitatea ANIF, modul în care s-au desfăşurat investiţiile ANIF şi lucrările din programul de îmbunătăţiri funciare derulat pe perioada 2015-2020 şi pe care l-am prelungit până în 2023, pentru că s-au cheltuit doar 526 de milioane de lei din miliardul de euro prins în acea lege. Cele mai mari nereguli le-am găsit în judeţul Constanţa, dar şi în celelalte judeţe astfel încât atât directorul de la Constanţa cât şi domnul Barbu (Florin Barbu, directorul general ANIF n.r.) şi-a dat demisia azi dimineaţa. Aici s-au cheltuit nejustificat sume foarte mari de bani, de milioane de lei, s-au făcut plăţi în avans pentru lucrări şi reparaţii neefectuate, au fost trimise pompe şi motoare în ţară la reparat plătite cu milioane de lei, dar la control nici pompele nici motoarele nu erau instalate", a precizat Oros la finalul audierilor.

El a arătat că la ora actuală este pregătit sistemul naţional de irigaţii deoarece toate prognozele arată că 2020 va fi un an "mult mai secetos".

"Noi acum suntem obligaţi să ne pregătim şi i-am rugat pe cei de la ANIF să pregătească tot sistemul naţional pentru că va fi un an mult mai secetos decât ceea ce am avut până acum iar acolo unde avem posibilitatea şi există şi infrastructura principală şi cea secundară să putem oferi apă fermierilor", a spus Oros.

În ceea ce priveşte starea culturilor agricole, ministrul desemnat a subliniat că deocamdată nu a primit nicio cerere oficială pentru despăgubiri, deşi s-a constatat o lipsă acută de apă în această iarnă.

"Nu am avut nicio cerere concretă de despăgubire până acum, dar mai există speranţa că în următoarea perioadă o să plouă. Am înţeles că ar mai trebui un necesar de cel puţin de 100 litri/mp. Suntem în legătură permanentă cu ANM, primim informări de la dânşii. Dacă pagubele vor fi foarte mari în acest an din cauza secetei se vor da despăgubiri în baza legii", a explicat Oros.

Ministrul desemnat a subliniat că în acest context MADR popularizează măsura de asigurare a culturilor prin care fermierii pot primi până la 75% din prima de asigurare.

"Ceea ce mai putem noi face noi, am început popularizarea acestui program de asigurare, măsura 17.1 prin care am alocat 49 de milioane de euro astfel încât fermierii să îşi facă asigurări, noi acoperindu-le până la 75% din poliţa de asigurare. Oferim şi apa gratuită pe canale, am asigurat 23 milioane de lei pentru plata curentului şi am identificat 43 de milioane de euro pentru infrastructura secundară. Practic, 43 de OUAI pot să aplice la acest program, să se conecteze la infrastructura principală, iar 236 de milioane de euro alocăm pentru infrastructura principală", a adăugat Oros.

Deşi Oros a anunţat că Florin Barbu a demisionat azi de la şefia ANIF, anunţul privind demisia a fost făcut pe Facebook chiar de către acesta în data de 26 februarie. Florin Barbu a condus instituţia timp de şase ani. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...