Alba: Trei ani de închisoare pentru angajata CEC Bank care a delapidat peste 6,3 milioane lei

Alba: Trei ani de închisoare pentru angajata CEC Bank care a delapidat peste 6,3 milioane lei

Fosta angajată a Agenției Zlatna a CEC Bank, acuzată că a delapidat peste 6,3 milioane de lei și peste 273.000 de euro, a fost condamnată, luni, de Tribunalul Alba la 3 ani de închisoare cu executare, pedeapsa cu care aceasta s-a arătat de acord încă din noiembrie când a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorean, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că instanța a condamnat-o pe Elena Meteșan la 3 ani de închisoare cu executare în regim de detenție, pedeapsă din care se deduce durata în care inculpata s-a aflat în arest preventiv, respectiv începând cu data de 9 septembrie. Instanța a respins cererea CEC Bank prin care s-a solicitat respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Meteșan cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și a admis, totodată, acest act. Tribunalul a lăsat nesoluționată latura civilă.

Decizia nu este definitivă, a menționat Cristorean.

Elena Meteșan a recunoscut la începutul lunii noiembrie în fața procurorilor comiterea faptei, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare în regim de detenție.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, timp de 11 ani, în perioada noiembrie 2005 — august 2016, inculpata Elena Meteșan, fiind angajată în cadrul CEC BANK—Agenția Zlatna, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți, cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii. Ea a produs un prejudiciu în valoare de peste 6,3 milioane de lei de și 273.744 de euro, potrivit anchetatorilor. Inițial, femeia a fost acuzată că a delapidat peste 3,2 milioane de lei în perioada 2012 — 2016.

AGERPRES


populare
astăzi

1 România, performanță unică în UE. Daniel Dăianu: Să cobori deficitul de la peste 9% spre 6% este un act remarcabil. „Era devastator”

2 S-a întâmplat și în România... / „Fiica de 13 ani a dascălului luptă încă pentru viața ei” / Profesor din Ungaria, ucis de un soldat american care a intra…

3 Pe măsură ce războiul Rusiei continuă, societatea începe să se fisureze

4 Tânăra de 20 de ani care lucrează 1.000 de hectare: „Mă identific total cu agricultura și o recomand doar celor cu pasiune și dedicare”

5 Kadîrov, spitalizat de urgență. Liderul Ceceniei a fost resuscitat într-un spital din Moscova