Amenințare de atentat la un centru comercial din Essen: Doi suspecți reținuți de poliție

Poliția din landul german Renania de nord - Westfalia a anunțat sâmbătă arestarea a doi suspecți, după ce un important centru comercial din orașul Essen a fost închis de teama unui atentat, relatează AFP și Xinhua.

Arestările au fost operate după percheziții într-un apartament și un internet-cafe din orașul învecinat Oberhausen, iar cercetările continuă. Centrul comercial a rămas închis pentru întreaga zi.

Centrul comercial Limbecker Platz — unul din cele mai mari din țară, adăpostind 200 de magazine și situat în centrul orașului — a fost închis în cursul dimineții , autoritățile locale având "indicii concrete privind un eventual atentat".

Potrivit principalului cotidian german, Bild, serviciile de informații germane au indicii legate de proiectul unui atentat cu bombă la Limbecker Platz, lansat de mai mulți atacatori sinucigași.

Poliția a recunoscut că a fost alertată de către "un alt serviciu", dar nicio instituție federală germană nu a dorit să confirme participarea la operațiunea și nici să precizeze natura sau originea amenințării.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

3 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

4 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

5 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților