Antonescu: Vizita vicepreşedintelui american Joe Biden are o conotaţie politică în sens major

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Timişoara, că vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Bucureşti "are o conotaţie politică în sens major" şi că nu are nicio legătură cu alegerile din 25 mai sau cu cele prezidenţiale din luna noiembrie.

Crin Antonescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Bucureşti are legătură cu politica din regiune, şi nu cu alegerile europarlamentare sau cu cele prezidenţiale din toamnă.

"Categoric, vizita vicepreşedintelui american are o conotaţie politică în sens major. În sensul politic al parteneriatului strategic dintre SUA şi România, în sensul situaţiei politice regionale, în sensul politicii NATO în regiune. Nu are nicio legătură cu alegerile europarlamentare din 25 mai, şi nici cu alegerile prezidenţiale din noiembrie", a spus Crin Antonescu.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a ajuns, marţi după-amiază, la Bucureşti, la bordul Air Force 2, împreună cu soţia sa, pentru o vizită oficială de două zile, în care se va întâlni cu preşedintele Băsescu, cu premierul Ponta şi cu societatea civilă, tema centrală fiind situaţia regională.

Biden se află la Bucureşti cu misiunea de a aborda subiecte de actualitate precum relaţiile economice bilaterale, situaţia din Ucraina şi regiune, securitatea energetică, dar şi combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti.

Vizita lui Joe Biden este cea mai importantă a unui oficial american în România în ultimii 5 ani, când tot vicepreşedintele SUA a venit la Bucureşti, în octombrie 2009. Casa Albă a anunţat că Joe Biden, care vine împreună cu soţia sa, Jill Biden, va avea întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta .

Totodată, Biden se va adresa reprezentanţilor societăţii civile şi se va întâlni cu soldaţi români şi americani. În cele două zile ale vizitei, circulaţia rutieră se va desfăşura în condiţii normale în Bucureşti şi nu vor fi dispuse restricţii majore de trafic.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării