Atmosferă de porc

Magicianul PSD ne-a intors in timp cu 17 ani, la inceputul guvernarii Nastase. Va mai amintiti cum era? Nu vi se pare ca se instaleaza din nou atmosfera apasatoare, starea de lehamite si sufocare de atunci? Pentru cei care n-au trait-o sau au uitat-o: au fost niste ani, inainte de UE si NATO, cand cuvantul de ordine era omerta. Legea tacerii se aplica in spatiul public, in presa, dar o respectau si institutiile cheie din stat, atente sa nu deranjeze cumva puterea concentrata in mainile unui singur om. Dragnea conduce astazi tara la fel ca Nastase, despotic, pe baza de multa propaganda, falsificarea realitatii, minciuna si frica, scrie Dan Tăpălagă în HotNews.

Dupa vechea reteta pesedista, discursul nationalist si resentimentele anti-occidentale tin loc de argument si explica orice. Am intrat in timp in cluburile lumii civilizate, dar marele partid face totul sa ne scoata din ele. Ne aflam in plin proces de restauratie in mai toate domeniile, de la educatie la sanatate. Cadem in timp, ne intoarcem intr-o lume pe care n-as mai fi crezut-o prea curand posibila.

Cel mai bine se simte revenirea la epoca Nastase in presa. Televiziunile s-au facut pres in fata puterii, s-au aliniat frumos si nu indraznesc sa se atinga de marele lider. Dragnea se bucura de protectie mediatica aproape totala. Redactiile se tem sa-i expuna afacerile sau sa-i chestioneze deciziile exact ca pe vremea lui Nastase. A mostenit parca de la el inclusiv obsesia controlului total.

S-au intors si osanalele, odele inchinate puterii. Am vazut luni seara la Antena 3 scene odioase, cu ziaristi ploconiti in cladirea guvernului, facuti pres in biroul premierului. Gadea le-a oferit telespectatorilor sai un specatacol de liguseala si servilism cum poate nici TVR in vremurile de glorie n-ar fi reusit.

Comportamentul presei este un fin seismograf pentru orice regim. Cu cat linistea creste, cu atat se aude mai clar rasuflarea despotului. Cand ziaristii rostesc in soapta numele liderului suprem, ceva merge prost. Daca incep sa se cenzureze singuri, fara sa le-o mai ceara cineva, daca se refugiaza in fapte diverse ocolind subiectele sensibile, suntem la un pas de dictatura. Frica a cuprins azi redactiile din Romania, cu foarte putine exceptii.

Am vazut zilele trecute un embargo cvasi-total pe subiectele delicate care pun in discutie afacerile conducatorului suprem. O tacere apasatoare se aseaza peste tara in straturi groase. Cam tot asa se intampla si in urma cu 15 ani sub epoca Nastase, cand Evenimentul Zilei, ziarul la care lucram pe atunci, scria despre invartelile cu case, despre combinatiile cu Bittner si Petrache, despre apetitul fostului premier pentru opere de arta sau despre lacomia sa devenita proverbiala.

In afara de EVZ, putini se bucurau de luxul libertatii. Nu erau atat de multe televiziuni, nu existau inca retelele sociale iar internetul se afla inca la inceput. Televiziunea publica practica cenzura, abia spre sfarsitul guvernarii a aparut primul post de stiri, Realitatea TV, care a mai spart barajul mediatic ridicat in jurul lui Nastase.

Societatea pare astazi mai greu de controlat, dar Liviu Dragnea pare sa fi reusit sa-si subordoneze aproape toate televiziunile, cu toate ca sunt incomparabil mai multe decat acum 15 ani. Singurul spatiu inca liber a ramas internetul, retelele sociale, insa doar un mic procent din populatie se informeaza de aici.

De pilda, in afara de B1 TV, din motive care imi scapa, nici o televiziune n-a preluat dezvaluirile HotNews.ro despre afacerile cu porci ale fiului lui Liviu Dragnea, despre cum legifereaza liderul PSD in interes personal sau despre modul suspect in care fiul sau a devenit la numai 28 de ani si investind doar 500 de lei proprietarul unei afaceri de milioane de euro primita prin intermediar de la Tel Drum.

N-am vazut abordat pe larg, in dezbaterile de seara, nici subiectele grele, la zi, despre avertismentele tot mai numeroase, interne si externe, ca politica economica si deciziile PSD vor declansa o iminenta criza. Gasiti destule texte pe net, dar nu veti vedea dezbateri televizate despre cum Dragnea si PSD au reusit sa puna tara in cap in trei luni de zile. Stiu insa ca Liviu Dragnea a reusit sa faca un blat cvasi-generalizat cu mogulii inainte de adoptarea OUG 13 si s-a vazut si atunci alianta anti-justitie din presa. Ofensiva continua si astazi, falsificand grosolan agenda publica.

Presa a capitulat, aici nu mai avem mari dubii. Marea problema e ca au inceput sa cada institutii cheie: Curtea Constitutionala pare gata sa serveasca noua putere, SRI si DNA au redus motoarele in mod vizibil. N-am inteles de ce SRI si-a retras ofiterii din ANAF fara sa astepte o decizie CSAT in acest sens, care sa stabileasca in mod clar ca lupta cu evaziunea si coruptia nu mai reprezinta o prioritate. Neclar de ce procurorii anticoruptie nu mai deschid dosare mari desi cazuri cel putin suspecte avem sub ochii nostri destule. Despre ANI n-am mai auzit mai nimic de luni de zile.

Daca nici institutiile vitale nu vor mai functiona, ne intoarcem de unde am plecat, iesim singuri din sfera lumii civilizate abdicand total de la valorile ei (stat de drept, respect fata de lege si reguli) fara sa mai fie nevoie sa ne scoata cineva din NATO sau din UE. Publicul simte instinctiv acest mare pericol, asa se explica de ce oamenii au protestat pe strazi saptamani la rand. Atmosfera a devenit iarasi apasatoare, sufocanta sau, ca sa ramanem in ton cu blazonul familiei Dragnea, de porc.

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

3 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 ALERTĂ / Noi informații-bombă din dosarul 10 august, desecretizat de Guvern / Document INTEGRAL

recomandări

Te ia DNA: MIZDRAN MIHAITA MARIAN

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Aproape aș locui în casa asta în stil gotic