Augustin Buzura va fi înmormântat miercuri, la Bellu

Augustin Buzura va fi înmormântat miercuri, la Bellu

Augustin Buzura va fi înmormântat miercuri, la Cimitirul Bellu din Capitală, a anunțat nora scriitorului, Daniela Zeca-Buzura.

Potrivit acesteia, trupul neînsuflețit al scriitorului va fi depus marți, de la ora 14,30, la Academia Română și de la ora 16,00 la capela Cimitirului Bellu. Înmormântarea va avea loc miercuri, de la ora 13,00.

"Mulțumim cu toată inima tuturor celor care au trimis familiei un gând bun în aceste momente atât de grele", a scris, pe Facebook, Daniela Zeca-Buzura.

Acad. AUGUSTIN BUZURA
( 22 septembrie 1938-10 iulie 2017 )

MULȚUMIM cu toată inima tuturor celor care au trimis...

Posted by Daniela Zeca Buzura on Tuesday, July 11, 2017

Scriitorul Augustin Buzura a murit luni, la vârsta de 78 de ani.

El a fost redactor, secretar general de redacție, redactor-șef al revistei "Tribuna" din Cluj, la care a debutat în 1960. A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri 'Capul Bunei Speranțe' (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele ('De ce zboară vulturul?', 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă cunoaștere din partea criticii și a publicului.

Augustin Buzura a tradus din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri, interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. A scris și scenarii de film.

A fost membru titular al Academiei Române din martie 1992 și a condus Institutul Cultural Român.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...