Autoritățile americane au ridicat toate restricțiile de zbor impuse între SUA și Turcia

Autoritățile americane au ridicat restricțiile de zbor impuse între Statele Unite ale Americii și Turcia, după tentativa eșuată de puci împotriva președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, au anunțat luni autoritățile aviației civile americane, citate de France Presse.

"FAA (Federal Aviation Administration) a ridicat toate restricțiile de zbor către și dinspre Turcia la ora locală 13:45 (17:45 GMT), în ziua de 18 iulie 2016", a anunțat într-un comunicat de presă succint agenția federală americană.

Potrivit AFP, FAA interzisese sâmbătă tuturor companiilor aeriene să zboare dinspre Turcia în SUA, dar și avioanelor comerciale și private ale SUA să zboare în Turcia. Ambasada SUA la Ankara anunțase că autoritățile americane din FAA "interziseseră toate zborurile dinspre și către Istanbul și Ankara". Ambasada se referise în mod expres la securitatea de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, "considerabil diminuată".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est