Autorităţile belgiene avertizează cu privire la un transport de câini vagabonzi din România

Autorităţile belgiene avertizează cu privire la un transport de câini vagabonzi din România

„Având în vedere informaţii difuzate în presă, potrivit cărora este vorba despre câini vagabonzi români, şi având în vedere lipsa unei notificări din partea autorităţilor române cu privire la acest transport, îndoieli cu privire la conformitatea acestor câini în privinţa tuturor condiţiilor în privinţa turbării sunt legitime”, arată Agenţia într-un comunicat, citat de Belga.

În România, peste 400 de cazuri de turbare au fost constatate, în mod oficial, în 2013, potrivit unor date de la AFSCA, susţine 7sur7.be .

Agenţia doreşte să atragă atenţia asupra unui „pericol mare pentru oameni şi animale”.

„Inclusiv animalele vaccinate dar care au fost contaminate înainte de vaccinare pot să reprezinte, în continuare, un risc pentru o perioadă de şase luni, atât pentru oameni, cât şi pentru animale”, subliniază aceasta.

Turbarea duce la deces

Încă de la apariţia simptomelor, turbarea poate să fie mortală atât pentru oameni, cât şi pentru animale. După 48 de ore de la infecţie, înaintea apariţiei primelor simptome, este necesară efectuarea unui tratament.

Mai mult, sursa citată arată că pisicile, câinii şi dihorii de casă care sunt importaţi sunt supuşi unor condiţii sanitare la import şi este necesar să fie vaccinaţi. Majoritatea cazurilor de turbare la câini din ţări vecine priveşte animale importate ilegal din ţări în care este prezentă boala şi în care nu există obligaţia vaccinării.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 În două sate din România prețurile caselor sunt mai mari decât în București sau Corbeanca

3 Ce știe? / Surprinzătoarea declarație a lui Rareș Bogdan despre Cozmin Gușă și George Simion

4 Scârbit, Andrei Caramitru reacționează la atacurile aberante ale useriștilor după ce a îndrăznit să-l critice pe „Mesia neprihănitul”

5 „Ar fi primul val al ofensivei”