Avocatul firmei Tel Drum a cerut recuzarea unui judecător de la Instanţa supremă

Avocatul firmei Tel Drum a cerut recuzarea unui judecător de la Instanţa supremă

Un avocat al companiei Tel Drum a solicitat, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recuzarea magistratului care trebuia să judece contestaţia cu privire la ridicarea sechestrului pus de DNA pe bunurile şi conturile firmei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să dezbată, miercuri, contestaţia depusă de Tel Drum, prin care societatea cerea ridicarea sechestrului pus pe bunurile companiei.

Şedinţa de judecată a fost însă suspendată, după ce avocatul care reprezenta compania, Alin Bengescu, a solicitat revocarea judecătorului Valentin Horia Şelaru.

"La termenul de astăzi de contestare a măsurilor asigurătorii, noi am recuzat instanţa având în vedere că domnul judecător a mai judecat în acest dosar. Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de recuzare şi se va da un termen", a declarat avocatul.

Pe 17 ianuarie, DNA a anunţat că a pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

Tot atunci, procurorii au extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.

Liviu Dragnea este urmărit penal în acest dosar pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...