Baschet: Los Angeles Lakers a câştigat titlul în NBA

Baschet: Los Angeles Lakers a câştigat titlul în NBA

Los Angeles Lakers, condusă de vedeta LeBron James, a câştigat, duminică, titlul în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), după 4-2 la general în finala cu Miami Heat, pe care a învins-o în al şaselea meci cu 106-93, la Disney World, în Florida, transmite AFP.

La zece ani după ultimul titlu al californienilor, obţinut cu regretatul Kobe Bryant în echipă, Lakers revine în vârful ligii şi îşi trece în palmares al 17-lea său titlu de campioană.

Acest titlu este unul special pentru Lakers, care o egalează pe Boston Celtics la numărul de campionate câştigate.


Foto: (c) ERIK S. LESSER / SHUTTERSTOCK / EPA



Titlul este dedicat de Lakers idolului său Kobe Bryant, care a decedat pe 26 ianuarie, într-un accident de elicopter, alături de fiica sa Gianna (13 ani) şi alte şapte persoane.

''Am trăit o tragedie sfâşietoare prin pierderea iubiţilor noştri Kobe şi Gianna. Acest trofeu ne aminteşte că dacă suntem uniţi şi credem unii în alţii, lucruri incredibile se pot produce'', a declarat proprietara francizei californiene, Jeanie Buss.


ERIK S. LESSER / SHUTTERSTOCK / EPA



LeBron James (35 ani), care şi-a trecut în palmares titlul NBA pentru a patra oară, după dubla cu Miami Heat (2012, 2013) şi reuşita cu Cleveland Cavaliers (2016), a fost desemnat cel mai bun jucător (MVP) al finalei, după ce a dominat meciul decisiv, cu un ''triple-double'' (28 puncte, 14 recuperări, 10 pase decisive), al 28-lea din carieră, la doar două unităţi de recordul lui Magic Johnson. LeBron James a fost ajutat de Anthony Davis, cu 19 puncte, 15 recuperări, de Rajon Rondo (19 puncte) şi Kentavious Caldwell-Pope (17 puncte).

Pentru Miami Heat a fost a şasea finală în decurs de cincisprezece ani (titluri câştigate în 2006, 2012, 2013). Vedeta Jimmy Butler nu a reuşit decât 12 puncte (8 assist-uri) în meciul şase, iar Bam Adebayo a contribuit cu (25 puncte, 10 recuperări).

Rezultatele finalei:
LA Lakers - Miami Heat 116-98
LA Lakers - Miami Heat 124-114
Miami Heat - LA Lakers 115-104
LA Lakers - Miami Heat 102-96
Miami Heat - LA Lakers 111-108
LA Lakers - Miami Heat 106-93
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…