Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Băse, PREMONIȚIE SUMBRĂ pentru Erdogan: Armata NU va mai rata următoarea lovitură! Amiralii şi generalii arestaţi azi vor deveni eroi!

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, face o radiografie lucidă și interesantă a situației din Turcia. Trecând în revistă toate plusurile și minusurile crizei generată de lovitura de stat eșuată în Turcia, Traian Băsescu îl avertizează pe Recep Erdogan că riscă să se îndepărteze de statutul de partener NATO și regim politic modern prin brutalitatea excesivă a reacțiilor sale. 

„Din păcate, dacă Preşedintele Erdogan nu va reveni la pricipiile sfinte ale Întemeietorului Kemal Ataturk, Armata nu va mai rata următoarea lovitură de stat, iar Erdogan va fi istorie în următorii doi trei ani şi tot atunci, amiralii şi generalii arestaţi azi, vor deveni eroi . Şi nu din alt motiv ci, pentru că aşa va vrea poporul ieşit în stradă”, a scris fostul președinte Traian Băsescu luni seară pe Facebook.

„Spun aceste lucruri în condiţiile în care, ca Preşedinte al României, am avut o relaţie excelentă cu premierul Erdogan. În mod sincer îi doresc să fie înţelept în aceste zile cruciale pentru viitorul ţării prietene Turcia. Strada nu-ţi dă decât o putere iluzorie”, scrie Băsescu într-un post scriptum la postare.

Postarea INTEGRALĂ a fostului președinte pe Facebook

Prietena noastră Turcia !

Turcia este a 17-a economie a lumii;

Armata Turciei este a 2-a armată a NATO (peste un milion de militari bine instruiţi, sub arme);

Turcia este un nod energetic esenţial datorită terminalului de la Ceyhan, pe unde trec gazele din Azerbaijan şi ţiţeiul din Irak înspre Europa;

Turcia este tamponul de securitate pentru UE şi NATO faţă de Islam, dar şi faţă de Federaţia Rusă;

Turcia este una din cele 5 ţări nedeţinătoare de arme nucleare, dar pe teritoriul căreia se află 90 de focoase nucleare pentru descurajarea altor puteri nucleare, gata de a fi utilizate de SUA în caz de criză majoră;

Turcia este ţara de care depinde exportul de ţiţei al Federaţiei Ruse din Marea Neagră (porturile Novorosisk şi Batumi ), prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, către Europa;
Turcia este ţara care controlează exodul islamist către Europa;

Şi totuşi, cum stă Turcia astăzi ?

1.Armata Turciei, care nu a dat greş niciodată de la Kemal Ataturc încoace, ratează o lovitură de stat militară;

2.Preşedinte în funcţie al Turciei, care iese aparent învingător din tentativa unei lovituri de stat militare, ratează, recurgînd în mod inexplicabil la o brutalitate excesivă în raport cu justiţia, armata şi jandarmeria, toate instituţii fundamentale în procesul de consolidare şi stabilizare a ţării;

3.Preşedintele Turciei ratează relaţia cu armata turcă, umilind zeci de generali şi amirali şi mii de soldaţi pe care i-a dezbrăcat de uniforme şi i-a lăsat să fie umiliţi de civili şi poliţişti;

4.Aburii puterii iluzorii îl fac pe Preşedintele Erdogan să rateze relaţia bilaterală cu SUA, treacând linia roşie şi ameninţă ca un cocoş în călduri, SUA;

5.Prin comportament abuziv în deciziile interne, prin nerespectarea statului de drept, Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ratat relaţia cu Uniunea Europeană;

6.Prin accelerarea procesului de re-islamizare a ţării, distanţa între UE şi Turcia devine tot mai mare, iar Preşedintele Erdogan ratează şansa unei eventuale aderări la Uniune ;

7.Tentaţia restabilirii influenţei Turciei către frontierele din hărţile vechi ale fostului Imperiu Otoman, nu a înseamnat decât ratarea, în primul rând, a relaţiilor cu vecinii;

8.Tratamentul aplicat kurzilor care reprezintă 18 la sută din populaţia Turciei, a făcut ca Preşedintele Erdogan să rateze pacea internă, iar atentatele sângeroase de la Istanbul, Ankara şi alte localităţi din Turcia nu reprezintă altceva decât rezultatul unei politici agresive împotriva unei minorităţi ce trebuia respectată.

După atîtea rateuri, am două certitudini :

1. Din păcate, dacă Preşedintele Erdogan nu va reveni la pricipiile sfinte ale Întemeietorului Kemal Ataturk, Armata nu va mai rata următoarea lovitură de stat, iar

2. Erdogan va fi istorie în următorii doi trei ani şi tot atunci, amiralii şi generalii arestaţi azi, vor deveni eroi . Şi nu din alt motiv ci, pentru că aşa va vrea poporul ieşit în stradă.

PS – spun aceste lucruri în condiţiile în care, ca Preşedinte al României, am avut o relaţie excelentă cu premierul Erdogan. În mod sincer îi doresc să fie înţelept în aceste zile cruciale pentru viitorul ţării prietene Turcia. Strada nu-ţi dă decât o putere iluzorie.

Galerie foto și documente



Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Citiți ce i-a transmis lui Dragnea o mamă cu trei copii care a fost la mitingul de la Iași! România se …

2 ALERTĂ! După ce-a fugit ca un șobolan de la Iași, Dragnea scrie sfidător pe Facebook! Românii l-au taxat: „Căc…

3 De ce ni se ascund aceste lucruri?

4 VIDEO „Susținătorii” aduși cu arcanul evită să-și pună tricoul cu PSD! „Ți-e rușine?”

5 VIDEO Dragnea, imitat de actorii Teatrului de Comedie: „Nimic ești tu, mincinosule!

recomandări

Te ia DNA: Iulian Bădescu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Noi sloganuri fake amuzante