Băsescu, despre o moţiune de cenzură împotriva Guvernului: Votăm şi dacă nu are şanse de reuşită

Băsescu, despre o moţiune de cenzură împotriva Guvernului: Votăm şi dacă nu are şanse de reuşită

Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul PMP, a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce va susţine, în cazul în care opoziţia va depune, o moţiune de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.

"Votăm şi dacă nu are şanse de reuşită, că doar nu o să votăm cu Dăncilă. Marea problemă este că bine ar fi să nu ne facem de râs. Adică, să mai luăm o bătaie cu 100 de voturi diferenţă, ca data trecută. Sunt cam 80 de voturi diferenţă în favoarea. Or fi pierdut ei majoritatea, PSD-ALDE, în Camera Deputaţilor, dar când spunem asta trebuie să avem în vedere că au minorităţile, 17 voturi, şi au UDMR", a explicat Băsescu, duminică, la România TV.

În ceea ce priveşte viitorul partidului în Parlament, fostul preşedinte a spus "numai fraierii pleacă".

"Toţi trag de partidele mai mici ca să-şi rotunjească numărul de parlamentari. Numai fraierii pleacă, după mine. Cei care s-ar duce la PSD vor constata că PSD-ul, la alegerile următoare, nu va mai avea acelaşi număr de parlamentari, ci mai mic. Şi nu cei veniţi din altă parte vor fi pe locuri eligibile. Cei care se uită către partidul lui Ponta, personal, nu cred că va intra în Parlament Ponta", a susţinut Băsescu.

Întrebat dacă vor fi daţi afară membrii UNPR din PMP, dacă se rupe PMP-ul, Băsescu a răspuns negativ.

"Nu-i dă nimeni afară, am spus că discutăm la congres dacă mai menţinem această tentativă de a realiza fuziunea, pentru că noi nici acum nu am reuşit să facem fuziunea. Nu am făcut-o pentru că la fiecare termen s-au dus membrii UNPR care au contestat fuziunea, deşi votul a fost în unanimitate în congresele reunite ale celor două partide. Deci, de doi ani fuziunea nu-i făcută", a punctat liderul PMP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

3 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

4 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

5 „Am metastazat armata rusă”. Partizanii ucraineni vorbesc despre un „moment de cotitură” al mișcării de rezistență